Ministru de Externe al Ungariei respinge propunerea de reintroducere a serviciului obligatoriu militar în Europa.
Ungaria este împotriva ideii de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în Europa, o idee care vine în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina. Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjartor, a declarat că ”propunerile nebunești” sunt ”inacceptabile”, mai mult, că guvernul Orban ”nu va permite sub nicio formă ca tinerii din centrul Europei, inclusiv ungari, să fie trimiși la război în Ucraina”, trasmite MTI, scrie Agerpres.
Potrivit sursei menționate, în cadrul unei conferine de presă după întânirea cu omologii săi europeni, șeful diplomației din Ungaria a afirmat că ”numărătoarea inversă” până la alegerile europarlamentare din iunie ”aduce din nefericire o creștere a sentimentelor războinice”, iar mulți propun ca Ucraina să primească mai mulți bani și mai multe arme”. Aceasta ”poate duce doar la mai multe distrugeri și mai mulți morți”.
Szijjartor s-a referit la propunerile de a se permite forțelor ucrainene să utilizeze armamentul occidental împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei.
”Vorbesc în mod pozitiv despre o inițiativă ca țările NATO să doboare rachete rusești deasupra Ucrainei și din nefericire colegii mei miniștri de externe nu s-au distanțat de amenințările cu războiul nuclear”, a spus Szijjarto.
Ministrul a insistat că ”nu dorim să vedem unguri pe frontul războiului dintre Ucraina și Rusia și nu dorim ca tineri unguri să fie luați în Ucraina. Acesta nu este războiul nostru și nu avem nimic de-a face cu el”.
Reprezentantul Budapestei a apreciat că proiectul celui de-al 14-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în forma actuală, este împotriva intereselor economice ale Ungariei și ar periclita securitatea energetică a țării, iar guvernul ungar nu dorește să voteze în favoarea măsurilor respective.
Acestea ar afecta agricultura și industria alimentară și ar putea compromite modalitățile de plată a energiei electrice; s-ar încetini proiectul de modernizare a centralei atomice de la Paks și s-ar încălca suveranitatea Ungariei privind emiterea anumitor permise de export.
De asemenea, Szijjartol a adăugat că precedentele 13 pachete de sancțiuni au făcut ”mult mai mult rău Europei decât Rusiei”.
Despre deblocarea a încă 6,5 miliarde de euro din Instrumentul European pentru Pace în vederea livrării de armament pentru Ucraina, Ungaria își menține poziția, deși - susține Szijarto - miniștrii de externe din Germania, Lituania, Irlanda, Polonia și alte țări s-au coalizat împotriva sa la reuniunea de luni. ”Oricât de tare ar striga politicienii pro-război din Europa (...) nu vom ceda la presiunile pro-război”, a spus el.
”Insistăm că trebuie obținută pacea și oprită uciderea fără sens a oamenilor; orice escaladare a războiului trebuie împiedicată”, a afirmat Szijjarto.
Citește și: Armata obligatorie, după alegerile din decembrie? Nicolae Ciucă, lămuriri pentru români
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News