Partidele de opoziţie din Ungaria l-au criticat sâmbătă pe premierul ungar Viktor Orban pentru discursul rostit în aceeaşi zi la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, relatează MTI.
Eurodeputatul socialist Istvan Ujhelyi a dat publicităţii o declaraţie în care afirmă că retorica lui Viktor Orban nu poate masca nici faptul că familia sa şi prietenii lui au acumulat averi fără precedent, nici colapsul sistemului de sănătate sau degradarea sistemului de învăţământ din Ungaria. Ujhelyi l-a acuzat pe premierul ungar că în ultimii ani a creat un stat mafiot cleptocrat.
Liderul Coaliţiei Democrate (DK), Ferenc Gyurcsany, a scris pe Facebook că lupta de un deceniu dusă de Orban nu înseamnă altceva decât subjugarea ungurilor faţă de puterea sa dictatorială şi crearea unui sentiment de teamă constantă.
Liderul grupului parlamentar al partidului naţionalist Jobbik, Peter Jakab, a spus că Viktor Orban a devenit literalmente un măcelar al naţiunii, neinteresat de nimic altceva decât de setea sa nebună de putere, obiectiv pentru care şeful executivului de la Budapesta ar fi gata să sacrifice Ungaria. De asemenea, Jakab l-a acuzat pe premier că izolează Ungaria de restul Europei.
Formaţiunea ecologistă LMP a susţinut că Viktor Orban e interesat exclusiv de cariera sa politică pentru următorii 15 ani în loc să se preocupe de viitorul şi destinul propriei ţări şi l-a acuzat pe premierul ungar că ignoră nevoile conaţionalilor lui ce trăiesc în sărăcie şi ale persoanelor care nu au acces la sistemul de sănătate şi la educaţie.
La rândul lor, liberalii ungari au afirmat că traiectoria ascendentă a ţării a fost pusă în pericol de un premier care continuă să urmeze o politică de izolare şi bazată pe ură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu