Guvernul Ungariei a anunțat marți că va organiza un referendum referitor la așa-numitul "Plan Soros", formulă folosită la Budapesta pentru presupusul proiect al miliardarului american de origine ungară George Soros de a determina Uniunea Europeană să accepte un milion de imigranți.
Campania pentru referendum urmează să înceapă luna viitoare, a declarat Bence Tuzson, purtător de cuvânt al guvernului ungar, unui post de radio preluat de AFP. Zeci de mii de familii vor primi chestionare în acest cadru.
Va fi a treia consultare populară din 2015 încoace și va avea loc cu șase luni înainte de alegerile generale din aprilie 2018. Prima a consultat cetățenii asupra legăturilor dintre imigrație și terorism, iar a doua, după numai câteva luni, a fost intitulată "Să oprim Bruxellesul". Partidul Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, a acuzat Uniunea Europeană că amenință suveranitatea Ungariei.
Orban îl consideră pe Soros principalul inamic al Ungariei și a lansat anul acesta mai multe acțiuni pentru a-l discredita și împotriva numeroaselor organizații neguvernamentale susținute de omul de afaceri, în special în estul Europei, reamintește AFP, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu