În noaptea dinaintea meciului cu Ungaria, Adrian Mutu a postat pe Facebook o fotografie și un mesaj mobilizator. În imagine apare harta României, colorată cu roşu, galben şi albastru, alături de mesajul "Mândru că sunt român!".
Adrian Mutu a marcat 34 de goluri pentru echipa naţională a României și are nevoie de un singur gol pentru a egala recordul lui Gică Hagi.
"Mutu, ăsta e! Un jucător de experienţă, foarte bun, care poate să aducă lucruri bune pentru echipa naţională. Adi e un jucător important, a demonstrat afară, e valoros. A făcut şi el greşelile lui, le-a recunoscut, le ştie. Adi e un jucător competitiv, cu un potenţial enorm. A avut momente extraordinare şi momente mai puţin inspirate. Ar fi ideal pentru el să-şi încheie cariera cu o participare la un Mondial, de asta şi munceşte. Aştept să dea golul 35, să mă depăşească. A spus că dacă mă depăşeşte, mă scoate la masă. Abia aştept!", a declarat Hagi într-un interviu acordat pentru Adevărul.
Echipele probabile pentru meciul de diseară:Ungaria: Kiraly - Vanczak, Korcsmar, Liptak, Kadar - Koman, Pinter - Hajnal, Szabics, Dzsudzsak - Szalai. Antrenor: Sandor Egervari. Rezerve: Bogdan - Varga, Meszaros, Elek, Gyurcso, Szakaly, Bode.
România: Tătăruşanu - Tamaş, D. Goian, Chiricheş, Şt. Radu - Pintilii, Bourceanu - Torje, B. Stancu, Grozav - Mutu. Antrenor: Victor Piţurcă. Rezerve: Pantilimon - Raţ, Gardoş, Chipciu, Lazăr, Maxim, Keşeru.
Clasament Grupa D 1. Olanda 4 4 0 0 13-2 12p 2. Ungaria 4 3 0 1 10-5 9p 3. ROMÂNIA 4 3 0 1 8-4 9p 4. Turcia 4 1 0 3 4-6 3p 5. Estonia 4 1 0 3 1-6 3p 6. Andorrra 4 0 0 4 0-13 0p
Naționala de fotbal a României va întâlni, vineri, reprezentativa similară a Ungariei, într-un meci decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din 2014. Partida va începe la ora 21:30, și va fi transmisă în format LiveText pe DCNEWS.RO.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News