Ungaria sare în apărarea Rusiei: Politica este expansionistă, nu agresivă

Rusia urmează o politică "expansionistă" în Europa de Est, ceea ce nu înseamnă neapărat că încearcă să destabilizeze țările din regiune, a declarat joi șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, citat de Reuters.

"Politica rusă este expansionistă, nu agresivă", a afirmat Janos Lazar în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta, în reacție la remarci făcute ceva mai devreme de președintele american Donald Trump, aflat în vizită la Varșovia.

Într-un discurs susținut în capitala poloneză, Trump a calificat Polonia drept un aliat exemplar în apărarea față de "comportamentul destabilizator" al Rusiei.

Întrebat dacă Rusia încearcă să destabilizeze regiunea sa, oficialul ungar a replicat: "E greu de spus. Este o mare competiție între America și Rusia pentru a destabiliza anumite țări".

"Ungaria trebuie să-și mențină stabilitatea și suveranitatea în fața amândurora, dar în același timp trebuie notat că Ungaria este membră a NATO și trebuie să fie întotdeauna un aliat apropiat al Americii", a concluzionat Janos Lazar.

Guvernul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban a semnat miercuri un acord cu compania rusă Gazprom pentru conectarea țării sale la gazoductul TurkStream până la finele lui 2019, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel