Ungaria și Slovacia au plătit, pentru Rusia, taxa de tranzit: Livrările de petrol rusesc s-ar putea relua ”în zilele următoare”

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Tranzitul petrolului rusesc către cele două țări ar putea fi reluat în perioada imediat următoare.

Alegeri prezidentiale 2024

Compania maghiară de petrol și gaze MOL și compania slovacă Slovnaft au plătit taxele pentru tranzitul petrolului rusesc prin conducta de petrol Drujba, al cărui traseu tranzitează Ucraina, arată Radio DCNews.

Reprezentanții companiei slovace se așteaptă la reluarea livrărilor în zilele următoare în comunicatul de presă al Slovnaft.

„Compania de transport ucraineană a răspuns pozitiv propunerii Slovnaft și MOL de a plăti taxele de tranzit pentru transportul petrolului prin ramura de sud a conductei de petrol Drujba”, au spus cei de la Slovnaft, într-un comunicat.

Compania a precizat că și partea rusă a fost de acord cu o astfel de soluție pentru rezolvarea problemei opririi transportului prin oleoductul Drujba.

Slovnaft a efectuat deja plata și se așteaptă ca aprovizionarea cu petrol să se reia în zilele următoare.

Compania ungară MOL a transferat și ea suma pentru plata utilizării tronsonului ucrainean pentru transportul petrolului rusesc, relatează Bloomberg cu referire la declarația companiei.

„MOL a purtat negocieri cu părțile ucrainene și ruse cu privire la reluarea transportului prin conducta Drujba”, citează publicația serviciului de presă al MOL.

Marți, 9 august, Ucraina a refuzat să mai permită tranzitul de petrol, exportat de Rusia prin partea de sud a conductei petroliere Drujba, legătură care furnizează petrol Ungariei, Slovaciei și Republicii Cehe.

Oprirea transportului petrolului în compania rusă a fost explicată printr-o presupusă problemă cu plata tranzitului la bancă din cauza intrării în vigoare a celui de-al șaptelea pachet de sancțiuni.

Pe 8 august, compania ucraineană Naftogaz a raportat că SA „Ukrtransnafta” funcționează ca de obicei în conformitate cu legea marțială.

Pe 9 august, MOL maghiară a anunțat că este gata să preia plata tranzitului petrolului rusesc prin teritoriul Ucrainei pentru a restabili aprovizionarea.

Sancțiunile împotriva petrolului rusesc sunt prevăzute în cel de-al șaselea pachet.

Totuși, embargoul nu a intrat încă în vigoare și nu se aplică țărilor fără ieșire la mare care importă petrol rusesc prin ramura de sud a conductei Drujba (Ungaria, Slovacia, Cehia).

Pentru petrolul transportat prin conducta Drujba este în vigoare un contract pe 10 ani, semnat între Rusia și Ucraina, prin companiile Transneft, respectiv Ukrtransnafta. Acordul este valabil valabil până la 1 ianuarie 2030.

Rușii de la Transneft susțineau că nu pot face plata

Într-un comunicat de presă publicat marţi, Transneft, compania rusească responsabilă de transportul de hidrocarburi, a explicat că a plătit drepturile de tranzit pentru luna august către operatorul ucrainean Ukrtransnafta în data de 22 iulie, însă banii au fost returnaţi în data de 28 iulie deoarece plata nu a fost procesată. Banca rusească Gazprombank, care a intermediat tranzacţia, a explicat că banii au fost returnaţi din cauza restricţiilor impuse de Uniunea Europeană.

În consecinţă, compania ucraineană UkrTransNafta "a încetat să mai furnizeze servicii de transport de petrol via teritoriul ucrainean, începând cu data de 4 august", a precizat Transneft.

Este vorba despre livrările de petrol via o ramură sudică a oleoductului Drujba care trece prin Ucraina şi deserveşte trei state europene fără acces la mare, Ungaria, Slovacia şi Cehia. În mod normal, Rusia furnizează aproximativ 250.000 de barili pe zi celor trei state.

În schimb, livrările de petrol rusesc spre Polonia şi Germania, via o altă ramură a oleoductului Drujba care trece prin Belarus, "se derulează în mod normal", a precizat Transneft.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel