Potrivit ministrului de Externe din Ungaria, 2021 a fost cel mai bun an în ceea ce privește cooperarea maghiaro-rusă.
Anul acesta a fost cel mai de succes an din toate timpurile în ceea ce priveşte cooperarea ungaro-rusă, a scris, joi, pe pagina sa de socializare, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.
În postarea sa, de la Moscova, şeful diplomaţiei ungare a scris că aceasta este o temelie bună pentru a obţine noi rezultate importante în anul care vine.
Politicianul a anunţat că premierul Ungariei, Viktor Orban, se va întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, la începutul lunii februarie. Acesta a mai adăugat că pregătirile sunt deja în curs.
Politicianul a mai scris şi despre faptul că Guvernul ungar doreşte “ca şi în anul 2022 să fie câteva repere în relaţiile noastre”. Printre acestea a enumerat: introducerea în faza de construcţie a proiectului Centralei Nucleare de la Paks, Fabrica Naţională de Vaccinuri din Ungaria va fi pregătită pentru producţia vaccinului Sputnik, continuarea cooperării tehnologice în domeniul spaţial, sporirea rolului regiunii Záhony în traficul feroviar dintre Est şi Vest şi lansarea exportului de noi produse alimentare din Ungaria pe piaţa rusă, notează Hirado.
Pe măsură ce prețul gazului natural și al altor forme de energie crește în Europa, Ungaria a încheiat un acord cu Gazprom din Rusia pentru a asigura o aprovizionare stabilă și rentabilă în următorii 15 ani.
„A fost semnat un alt acord pe termen lung de achiziție de gaz cu Gazprom din Rusia, care garantează securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei timp de 15 ani în această lume plină de incertitudini”, a anunțat luni la Budapesta ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Péter Szijjártó.
Gazprom reprezintă o cotă enormă din piața europeană a gazului, 48% din consumul de gaze al Uniunii Europene provenind de la gigantul energetic anul trecut. Livrările europene ale companiei au crescut cu 23% în primele șapte luni ale acestui an. Pe locul al doilea s-au situat sursele de gaz norvegiene, în creștere cu 24% față de anul precedent.
„În Ungaria, aprovizionarea cu energie este o problemă de securitate și suveranitate economică, nu politică. Casele familiilor pot fi încălzite mai puțin cu rezoluții politice, dar mai mult cu gaz, și același lucru este valabil și pentru funcționarea industriei”, a spus Szijjártó, adăugând că pentru moment Ungaria nu are alternative viabile la gazul natural rusesc .
„Adevărul este că, în absența unor alternative reale, viabile, aprovizionarea cu energie a Ungariei poate fi în prezent garantată în mod cel mai sigur și previzibil în cadrul unui contract pe termen lung cu Gazprom”, a spus Szijjártó (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu