Ungaria va trimite trupe în apropierea graniței cu Ucraina, ca demers de pregătire pentru activitățile umanitare.
Ministrul ungar al Apărării, Tibor Benko, a afirmat că Ungaria va trimite trupe în apropierea frontierei ucrainene, demers care, parţial, este unul de pregătire pentru activitățile umanitare, notează Agerpres. De altfel, premierul ungar Viktor Orban l-a asigurat într-o convorbire telefonică pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de sprijinul Ungariei faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Acest anunț cu privire la dislocarea de trupe la granița ucraineană a fost făcut de Benko, în cadrul conferinței de presă de după o reuniune a comitetului naţional de securitate, la care premierul Viktor Orban a cerut ca armata să ia măsuri de prevenire a oricărei posibile incursiuni armate dinspre Ucraina, relatează agenţia MTI.
Situaţia în Ucraina poate să escaladeze şi să afecteze de asemenea capitala Kiev şi Transcarpatia, prin urmare militarii ungari trebuie să fie pregătiţi inclusiv pentru gestionarea unor eventuale fluxuri de refugiaţi şi alte misiuni umanitare, a precizat ministrul ungar al apărării.
Dacă situaţia escaladează în Ucraina nu doar că vor fi activităţi militare în estul ţării, dar acestea s-ar putea extinde şi către Kiev şi zonele frontaliere cu Ucraina, a spus ministrul Tibor Benko. Acesta a precizat că primele unităţi vor fi desfăşurate în zona de graniţă încă din după-amiaza zilei de marţi, însă nu a dat detalii despre numărul militarilor şi al echipamentelor.
Tot marţi, premierul Viktor Orban a avut o discuţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a asigurat de sprijinul Ungariei faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, după ce Rusia a recunoscut luni cele două republici separatiste din estul acestei ţări, a declarat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar.
Conform acestuia, Orban i-a spus lui Zelenski că Ungaria, ca ţară vecină, priveşte cu îngrijorare situaţia din Ucraina, iar în cadrul unui răspuns european coordonat Ungaria va susţine eforturile Uniunii Europene pentru soluţionarea conflictului ucrainean şi guvernul de la Budapesta are constant consultări cu aliaţii occidentali.
Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta au fost tensionate în ultimii ani, guvernul ungar acuzând Ucraina de încălcarea drepturilor minorităţii maghiare, în timp ce guvernul ucrainean acuză Ungaria că sprijină politicile Rusiei.
La o reuniune cu omologii săi din statele membre NATO desfăşurată în ianuarie, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a considerat ”inacceptabil” faptul că guvernul de la Kiev foloseşte provocările din estul Ucrainei drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv ale etnicilor maghiari din Transcarpatia.
Vezi și: UE cere Rusiei să ANULEZE recunoaşterea republicilor Donetsk şi Lugansk
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu