Ungaria va vota împotriva reformei pieţei de electricitate, propuse de Comisia Europeană / Update: Divergenţe între Franţa şi Germania

Statele UE au eşuat luni în încercarea de a conveni o abordare comună pentru reformarea pieţei electricităţii în blocul comunitar, pe fondul unor divergenţe între Franţa şi Germania asupra energiei nucleare, transmite agenţia EFE.

Update

Statele UE au eşuat în convenirea unei reforme a pieţei electricităţii

Statele UE au eşuat luni în încercarea de a conveni o abordare comună pentru reformarea pieţei electricităţii în blocul comunitar, pe fondul unor divergenţe între Franţa şi Germania asupra energiei nucleare, transmite agenţia EFE.

Miniştrii statelor membre au încercat să-şi armonizeze divergenţele asupra funcţionării aşa-numitelor 'Contracte pentru Diferenţă' (CdF), conform cărora un stat convine cu un furnizor un preţ fix al electricităţii pentru o perioadă determinată şi apoi se restituie diferenţa, în funcţie de evoluţia preţului real în raport cu cel convenit.

Concret la acest capitol, statele UE nu au căzut de acord dacă aceste contracte se vor aplica de asemenea centralelor nucleare deja existente care vor avea o capacitate suplimentată ori a căror durată de funcţionare va fi extinsă, aşa cum a cerut Franţa, care s-a lovit de opoziţia 'blocului antinuclear' condus de Germania. Prin urmare, preşedinţia suedeză a Consiliului UE a decis să amâne dezbaterea şi să încerce apropierea punctelor de vedere la nivel diplomatic.

Un alt punct de divergenţă este legat de mecanismele de asigurare a capacităţii atunci când sursele de energie regenerabile (eoliene, solare etc) funcţionează sub capacitate; o concesie făcută de preşedinţia suedeză Poloniei, aceea de a putea subvenţiona în continuare termocentralele pe cărbune, a fost respinsă de ţările ostile folosirii cărbunelui. Dezbaterea a fost agitată şi de ideea introducerii unui plafon de preţ pentru electricitatea hidro sau din surse regenerabile în situaţia în care preţul energiei ar creşte din nou, statele UE având şi aici opinii împărţite.

Prin propunerea unei reforme pieţei electricităţii în UE, Comisia Europeană caută să împace accelerarea deconectării de sursele de energie ruseşti - decisă ca sancţiune contra Rusiei pentru războiul din Ucraina - cu obiectivele Pactului Verde european, un obiectiv dificil de atins.

Știrea inițială

Ungaria a anunţat luni că va vota contra reformei pieţei comunitare de electricitate care a fost propusă de Comisia Europeană, considerând 'inacceptabilă' anularea posibilităţii de a se interveni în stabilirea preţurilor la nivel naţional, relatează agenţia EFE. 

'Ungaria va vota cu 'Nu' la propunerea CE privind reforma pieţei de electricitate, care ar lua guvernelor din statele membre dreptul de a menţine la un nivel scăzut preţurile la energia electrică', a anunţat ministrul ungar de Externe, cu ocazia declaraţiilor făcute presei, la Luxemburg, pe care le-a postat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, Bruxelles-ul vrea să îşi adjudece dreptul de a decide când este criză energetică şi dacă autorizează ca statele să introducă preţuri plafonate pentru anumite surse de energie. Peter Szijjarto a amintit că Ungaria a câştigat deja un proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că Bruxelles-ul 'nu are dreptul de a limita competenţele naţionale în acest domeniu'.

Comisia Europeană a îndemnat miniştrii responsabili cu energia din cele 27 de state membre UE să ajungă 'cât mai repede' la un acord cu privire la reforma pieţei de energie electrică, cu scopul de a fi pregătită să facă faţă posibilelor crize în viitor şi să permită accelerarea investiţiilor în surse regenerabile.

Obiectivul sesiunii Consiliului Energie este ajungerea la un acord privind reforma pieţei de energie electrică, care ulterior ar trebui negociat în Parlamentul European, o fază care va avea loc în a doua parte a anului, când Spania va prelua preşedinţia rotativă a UE.

De asemenea, Peter Szijjarto spune că vor fi 'discuţii mari' legate de acest subiect. În opinia sa, guvernanţii ţărilor membre sunt cei care au capacitatea de a găsi soluţii la probleme şi nu 'procedurile birocratice extrem de lungi de la Bruxelles'. 

Citește și - Viktor Orban, prietenul Rusiei, nu se dezminte. Ungaria cere pace prezentând o hartă a Ucrainei fără Crimeea (Video)

Ungaria rămâne un cal troian al Rusiei în interiorul UE și NATO. Guvernul de la Budapesta condus de Viktor Orban a prezentat oficial o hartă a Ucrainei, însă fără Crimeea anexată ilegal de Rusia în martie 2014.

Ungaria cere pace, dar „rupe” Crimeea de Ucraina și legitimează indirect anexarea ilegală a peninsulei de către Rusia în 2014. Vezi știrea aici!

Citește și - Budapesta reacționează după ieșirea UDMR de la guvernare: „În România a încetat situaţia avantajoasă pentru maghiari”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel