În opinia lui Emanuel Ungureanu, Florin Cîțu a comis „o faptă penală mai gravă decât Liviu Dragnea”.
„În politică, în afară de pasul în spate, mai este și pasul în lateral. Cum am făcut eu cumva în USR un pas în lateral, pentru că, sigur, criticând niște miniștri neperformanți, te pui într-o situație complicată”, a spus Emanuel Ungureanu, joi, în cadrul interviului acordat DCNewsTV.
Întrebat, ulterior, de Răzvan Dumitrescu, moderatorul emisiunii „Ce se întâmplă”, cine ar fi un șef mai bun la PNL, Ludovic Orban sau Florin Cîțu, Ungureanu a oferit următorul răspuns: „Orban pare mai dispus să negocieze și în interes public, nu doar în interes de gașcă. Și nu am crezut că o să spun asta, dar, după ce a făcut Cîțu în aceste luni, deci... Cîțu l-a depășit pe Dragnea!”
„Acest lucru mi se părea imposibil”, a adăugat Ungureanu.
„Dragnea a fost condamnat pentru că se presupune că niște doamne ar fi primit ordin să lucreze la partid pe salarii de la stat. Păi domnul Cîțu a folosit aparatul guvernamental pentru a câștiga competiția internă din PNL! (...) Deci, din punctul meu de vedere, este o opinie personală, domnul Cîțu a comis o faptă penală mai gravă decât Dragnea”, a spus acesta.
Amintim că reprezentanții comunității Declic au anunțat că vor depune, în cursul zilei de vineri, o plângere penală împotriva premierului Florin Cîțu și a fostei consiliere Mioara Costin.
Așadar, reprezentanții Declic, alături de avocați, vor depune vineri, 30 iulie, la ora 11.30, denunț pe numele prim-ministrului Florin Cîțu și al fostei consiliere de stat Mioara Costin. Denunțul pentru abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu va fi depus la registratura Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Structura Centrală.
Reprezentanții Declic vor fi însoțiți de avocatul Toni Decean.
Încă de săptămâna trecută, comunitatea Declic a anunțat că va depune un denunț pe numele premierului Florin Cîțu și pe cel al fostei consiliere de stat Mioara Costin, pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu și abuz în serviciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu