Ungureanu susține reorganizarea administrativ-teritorială a României

La finalul reuniunii Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor de la Odorheiu Secuiesc, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, că este nevoie de reorganizarea administrativ-teritorială a României.

La o conferință de presă după reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor de la Odorheiu Secuiesc, întrebat despre reorganizarea administrativ-teritorială a României, prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că este adeptul reorganizării administrativ-teritorială a României, precizând că acest aspect nu a fost discutat la reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor la care a participat.

"Există un proiect la care ţin pentru că sunt convins că este nevoie de o reformă a administraţiei publice şi, implicit, de reorganizarea administrativ-teritorială. Azi nu am vorbit despre acest lucru", a spus premierul.

Actualul Parlament trebuie să adopte în perioada următoare Legea sănătăţii şi Legea de reorganizare administrativ-teritorială, pentru că reforma statului să fie întregită, declara preşedintele Traian Băsescu, la începutul lunii martie, în pofida faptului că UDMR se opune adoptării Legii privind reorganizarea administrativ-teritorială a României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel