UNHCR: Peste 1.000 de persoane s-au înecat încercând să traverseze Mediterana în 2019

Peste 1.000 de persoane s-au înecat până acum în 2019 încercând să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa, a anunţat miercuri agenţia ONU pentru refugiaţi, citată de DPA.

Se presupune că aproximativ 1.028 de persoane au murit până marţi, a declarat Dominik Bartsch, reprezentant al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţii (UNHCR) în Germania. În 2018, UNHCR a anunţat 2.277 de decese şi persoane dispărute. Europa trebuie să facă faţă responsabilităţilor sale, a spus Bartsch. 'Acesta este al şaselea an consecutiv când mai mult de 1.000 de oameni s-au înecat în Mediterana', a menţionat Bartsch.

'Această situaţie este un fiasco moral şi absolut inacceptabilă', a adăugat el. În virtutea unui acord încheiat recent între Germania, Franţa, Italia şi Malta, solicitanţii de azil salvaţi pe mare şi aduşi pe uscat vor fi distribuiţi între statele membre participante ale UE în patru săptămâni. Scopul este de a avea o reglementare care să se aplice tuturor statelor UE. În prezent, prima ţară de intrare a unui refugiat pe teritoriul european este responsabilă cu prelucrarea cererii de azil. 'Trebuie pus în aplicare un mecanism viabil pentru ca oamenii salvaţi în Mediterana să nu rămână în bărci ca ostatici timp de săptămâni în condiţii deseori nedemne', a spus Bartsch.

Nu este vorba despre o garanţie de a avea dreptul să rămână. 'Dar aceşti oameni trebuie să aibă dreptul de a-şi prezenta cererea de azil', a adăugat el. Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), aproape două treimi din decesele confirmate de migranţi în Mediterana se produc în timpul călătoriilor din Africa de Nord în Italia. De la începutul anului 2014, cel puţin 15.000 de persoane au murit traversând Mediterana, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel