EXCLUSIV  Uniforme polițiști. Valeriu Mihai: ”O stare generală de nemulțumire există”

Uniforme polițiști. Valeriu Mihai: ”O stare generală de nemulțumire există”
Uniforme polițiști. Valeriu Mihai: ”O stare generală de nemulțumire există”

Valeriu Mihai, subsecretar de stat pentru ordine și siguranță publică, prezent la ultimul Congres al Sindicatului agenților de poliție, din noiembrie 2018, a fost solicitat să rezolve una dintre nemulțumirile polițiștilor legată de identitatea uniformei.

Practic, sindicaliștii MAI au cerut să fie urgentate măsurile prin care să se facă o distinție clară între uniformele poliției locale și ale lor. Unele voci au fost și mai vehemente cerând chiar desființarea Poliției Locale, pe motive care au fost prezentate în congres. Despre aceste demersuri a vorbit pentru DCNews, subsecretarul de stat Valeriu Mihai:

”În momentul de față nu există niciun demers în ceea ce privește Poliția Locală. Nu este în atributul nostru, nu intră în ceea ce avem noi dreptul să facem. Ei au o lege separată de a noastră. În ceea ce privește uniforma, există niște discuții pentru schimbarea anumitor elemente de identificare, astfel încât să putem distinge mai clar uniformele poliției naționale de uniformele poliției locale, așa cum sunt ele în momentul acesta pe stradă.

Atribuții separate, uniforme separate

”Atribuțiile sunt specifice fiecărei structuri în parte. Ele nu se suprapun și este foarte greu, în teren, pentru un cetățean să facă distincția între un polițist de la Poliția Națională și un polițist de la Poliția Locală, care aplică o anumită sancțiune. Și atunci trebuie făcută o anumită diferențiere, dar foarte clară pentru cetățean ca să știe cu cine stă de vorbă în momentul respectiv și care sunt atribuțiile specifice ale celui care aplică sancțiunea.

Există o nemulțumire (în rândul polițiștilor - n.r.)  din acest punct de vedere, dar nu sunt lucruri alarmante. O stare generală de nemulțumire există pentru că până la urmă uniformele sunt separate și atribuțiile sunt separate și trebuie să se facă distincția. Noi sperăm să se rezolve cât de repede, prin acele elemente de identificare separate, disctincte, pentru poliția națională” ne-a declarat Valeriu Mihai, subsecretar de stat pentru ordine și siguranță publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel