Unire Basarabia, marș. Mii de persoane au cerut Unirea în stradă

2018 este despre Basarabia, iar Centenarul Marii Uniri nu poate fi sărbătorit fără a stabili următorul proiect de țară al tuturor românilor: unirea României cu Republica Moldova, informează unioniștii.

Peste 3000 de persoane care au participat sâmbătă la Marșul Unirii din Chișinău, cu prilejul Zilei Naționale a României.

Mesajul acestora a fost unul clar: 2018 este despre Basarabia și reunirea ei cu patria mamă.

„Anul 2018 este o ocazie de neratat pentru România. După aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, Bucureștiul trebuie să își stabilească următorul proiect de țară: unirea cu Republica Moldova. Dacă 1918 este anul Marii Uniri, să facem din 2018 anul Marii Reuniri", a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, una dintre organizațiile din cadrul Alianței pentru Centenar.

„România n-a avut graniță la Prut!", „Unire!", „Basarabia e România!", „Unitate națională!" sunt câteva dintre scandările care s-au făcut auzite pe traseul marșului, de la monumentul lui Ștefan cel Mare la clădirea în care Sfatul Țării a votat Unirea și până în Scuarul Europei.

Marșul Unirii a fost organizat de asociațiile din Republica Moldova ale Alianței pentru Centenar.

Următoarea manifestație stradală de amploare în Chișinău va avea loc pe 25 martie 2018, în contextul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu României.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel