Ne-am obișnuit cu ipocrizia din lumea de azi, o considerăm ceva normal, cum ar fi câinele cu două boturi, care mușcă-n timp ce latră, ca în melodia lui Baniciu, Întoarcerea la Orient.
Corporațiile se jură că salvează planeta, cu una dintre guri, cu cealaltă te îndeamnă să cumperi în neștire, tone de chimicale. Guvernul promite cash la tot poporul, că nu-l doare gura A, cu gura B ține strâns de cașcaval, că e guvern de coaliție, nu de La Fontaine, ca fabula, să deschidă pliscul ca să-i scape din cioc.
Totuși, nu văd ipocrizie mai mare decât să te pretinzi patriot de Ziua Marii Uniri și să o serbezi separat.
Președintele țâfnos al tuturor românilor nu a invitat Opoziția, nici la Cotroceni, nici la paradă (sau poate așa se mișcă domnia sa, mai lent, cu o întârziere de câțiva ani-pe vremuri nu invita la recepții pe-se-de-ul, așa cum se întâmplă acum).
De cealaltă parte, AUR a organizat o acțiune de partid, un marș prin Alba Iulia. Pe alt traseu și la altă oră decât erau programate manifestările oficiale la care a participat liderul PNL, Nicolae Ciucă. Ca să fie clar pentru toată lumea că sărbătorim ziua dezunirii, unii membri ai galeriei lui Simion au huiduit echipa adversă, în timpul defilării.
USR a rămas pe teren propriu, unde s-a antrenat la făcut zidul în jurul lui Vlad Voiculescu, căruia îi trage Justiția la poartă.
Practic, fiecare a defilat în bula lui de Facebook, dând like alor săi și block la orice postare a celorlalți. Marea unire a clasei politice e imposibilă, așa cum e imposibilă unirea bulelor din rețeaua socială. Nici pentru proiectul de țară, nici în caz de dezastru, vezi pandemia, atât politicienii, cât și electoratele lor nu sunt în stare să evadeze din bulele în care stau captivi. Nu adolescenților ar trebui să le interzică părinții să stea pe Facebook cu orele, ci adulților cu drept de vot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu