Unităţile de cult din toată ţara se vor putea înscrie începând de marţi dimineaţa, de la ora 10:00, în aplicaţia informatică destinată Programului Casa Verde Fotovoltaice, anunță Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Publicitate
Înscrierile se vor realiza în perioada 27 - 29 iunie 2023 sau până la epuizarea bugetului alocat de 17,5 milioane de lei.
"Pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicaţiei informatice, recomandăm accesarea link-ului https://depunerefotovoltaice.afm.ro/ şi de pe pagina de Facebook a AFM. Înscrierea solicitantului se va face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie. Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior", precizează AFM, într-o postare pe propria pagină de Facebook.
Programul "Casa Verde Fotovoltaice" dedicat persoanelor fizice s-a încheiat în 22 iunie.
Programul are o finanţare totală pentru acest an de 1,75 miliarde de lei care se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei pentru fiecare proiect, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei, informează Agerpres.
VEZI ȘI: „Program curajos“ al AFM. De când fermierii ar putea primi bani pentru tractoare și utilaje agricole / video
Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a vorbit despre un „program curajos“ pentru fermierii mici și mijlocii.
În cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a vorbit despre un program al instituției prin care fermierii mici și mijlocii pot achiziționa tractoare și alte utilaje agricole.
„Mai aveți un program curajos ...“ , a punctat Bogdan Chirieac în interviul cu Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
„Avem în gând să facem un program - nu i-am dat o denumire deocamdată - dar cel mai probabil după rectificarea bugetară îl vom pune în aplicare, un program prin care am dori să ne adresăm fermierilor mici, prin care să le finanțăm achiziția unui tractor pentru lucrarea terenului pe care îl au. Cel mai probabil se va duce pe o schemă de minimis, undeva până în 200.000 de euro finanțare. Cel mai probabil ne vom adresa fermierilor mici și mijlocii, nu celor cu sute de hectare în arendă, astfel încât să le oferim posibilitatea să lucreze mai eficient terenurile pe care le au“, a spus Laurențiu Neaculaescu.
Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/program-curajos-al-afm-de-cand-fermierii-ar-putea-primi-bani-pentru-tractoare-si-utilaje-agricole-video_920516.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu