United Galați va juca, la Timișoara, cu trofeul de campioană a României pe masă. Echipa antrenată de Florin Ignat este campioana en-titre.
Echipa CS United Galați conduce cu 2-0 la general în finala Ligii 1 de futsal cu CSF CFR 1933 Timișoara și mai are nevoie de un succes pentru a-și apăra titlul de campioană. O victorie în fața timișorenilor i-ar aduce echipe de la Dunăre cel de-al patrulea titlu de campioană a României.
După 5-2, duminică, pe teren propriu, în primul meci al finalei, United a câștigat și luni, cu scorul de 5-3, tot la Galați. Pentru campioni au marcat Iulian Cojocaru (8), Daniel Araujo (18, 35), Vlăduț Dudău (26) și Matei Boșneagă (30).
”Mă bucur foarte mult, atât pentru mine, cât și pentru echipă. Golul acesta ne-a adus egalarea, golul acesta ne-a dat un suport și mă bucur foarte mult că am reușit să înscriu, că am câștigat. Avem 2-0, mergem la ei și vedem ce o fi. Sperăm să nu fie nevoie de meci decisiv, aici la Galați”, a declarat internaționalul Iulian Cojocaru, unul dintre marcatorii echipei antrenate de Florin Ignat.
Golurile bănățenilor au fost înscrise de Anderson Gustavo (2), Andrei Nemițanu (17) și Mihnea Toader (24).
Finala se dispută după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, următoarele două fiind programate în Sala Sporturilor ”Constantin Jude” din Timișoara, pe 21 mai și, eventual, 22 mai.
United a câștigat titlurile de campioană în 2020 (decernat după un sezon întrerupt de pandemia de Covid-19), 2022 și 2023, dar a jucat finala și în 2017, 2018, 2019 și 2021. De asemenea, gălățenii au mai disputat o finală în 2011, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News