Uniunea Bancară Europeană și insolvența românească

 Plenul Parlamentului European a votat marți 15 aprilie proiectul Uniunii Bancare. În aceiași zi, Proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor din Parlamentul României.

Uniunea Bancară poate fi definită prin câteva fraze rostite de către comisarul pentru piața internă Michael Barnier :"Este finalul epocii recapitalizărilor masive ale băncilor. Falimentul unei bănci europene este un pericol de anvergură națională atunci când guvernul încearcă să o salveze pompându-i bani din bugetul național.Este un atac direct asupra cetățenilor contribuabili ai căror bani sunt cheltuiți pentru repararea greșelilor altora" (Euronews.15/IV.2014).

Altfel spus, mecanismul de lichidare al băncilor din zona euro aflate în dificultate (mecanism de rezoluție) nu va mai permite ca eventualele costuri să fie suportate de către contribuabili ci de către însăși sectorul bancar.

Citește și:

Pericolul tăcut care paște economia țării. România riscă să devină portretul robot al lumii a treia europene

Chiar dacă a venit mai târziu decât ar fi trebuit, Uniunea Bancară arată o schimbare radicală în concepția europeană privind politicile anti criză. Dacă în primii ani după izbucnirea crizei soluția părea a fi recapitalizarea băncilor din bani publici, pe spezele contribuabililor, odată cu apariția Uniunii Bancare se recunoaște nu numai ineficiența unei astfel de metode în absența unor reforme profunde ale sistemului bancar dar și faptul că nu numai cetățeanul trebuie să suporte efortul de ieșire din criză. În același timp, se recunoaște rolul determinant pe care continuă să îl aibă statul în rezolvarea problematicii economice și sociale prin faptul că renunțarea la cheltuiala generată de recapitalizarea băncilor aduce bugetului posibilitatea orientării suplimentare a unor cheltuieli spre creșterea veniturilor salariale și de pensii în vederea creșterii consumului.

Iată cum, asistăm prin efectele Uniunii Bancare la declanșarea unui lanț de procese care, pe lângă efectele directe asupra însănătoșirii sistemului bancar se înscriu într-o tendință de renunțare la politicile de austeritate prin impulsionarea consumului.

Printr-o coincidență, în aceiași zi în care se vota la Strasbourg Uniunea Bancară, la București se vota Legea insolvenței. Din păcate, este doar o coincidență de zi nu și de idei.

Dacă Uniunea Bancară contribuie la combaterea evaziunii și la întărirea capacității bugetului de finanțare a economiei, Legea insolvenței românești aduce prejudicii procesului de colectare a veniturilor la buget și tolerează evaziunea. Astfel, pe lângă faptul că elimină noțiunea de bancrută și lasă numirea administratorului judiciar la dispoziția debitorului, faţă de legea în vigoare (legea 85/2006), unde se situau pe locul 4, în noua lege creanţele bugetare retrogradează pe locul 5 în lista priorităţilor de recuperare.

Mai mult decât atât, Comisia Juridică a eliminate din textul propus spre adoptare o serie de articole care reglementau răspunderea administratorului sau lichidatorului judiciar. Conform declarațiilor publice ale analiștilor fiscali, noua lege elimină posibilitatea deschiderii unor acţiuni penale împotriva acelora care, cu rea intenţie, ascund sau furnizează instanţelor documente neconforme cu realitatea iar numirea practicantului în insolvenţă nu mai este în sarcina exclusivă a judecătorului, acesta poate fi desemnat la cererea debitorului.

 Citește și:

Legea insolvenței va fi contestată de PNL la CCR

Conform statisticilor oficiale, 12.798 de companii au cerut în anul 2013 intrarea în insolvenţă, marea majoritate ajungând în faliment afectând capacitatea de colectare a veniturilor la buget, mai ales în condițiile în care se estimează că cca.opt miliarde de euro creanțe bugetare sunt blocate prin proceduri de insolvență.

Concluzia exprimată la unison de către specialiștii intervivați în media este aceea că dispariția infracțiunilor susamintite din textul noii legi păstrează vechea problemă a insolvențelor în România: folosirea insolvenței ca formă de evaziune fiscală.

Prin modul cum a fost " ajustată și cosmetizată" noua lege a insolvenței nu se poate elimina supiciunea de " dedicație". Este evident că legea trebuie să promoveze insolvența ca nouă și mai elaborată metodă a clientelei politice de a evaziona bugetul. La urma urmei ce nevoie ar avea populația României de un buget mai bogat, neafectat de insolvențe evazioniste când are acces gratis la zilnicele spectacole televizate ale formației " Trio Nana"?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News