Uniunea Europeană, dispusă la o 'concesie majoră' în privinţa acordului pentru Brexit (The Times)

Uniunea Europeană este pregătită să facă o 'concesie majoră' pentru un acord privind Brexit-ul oferind un mecanism ca legislativul din Irlanda de Nord să părăsească noul aşa-numit sistem de 'backstop' ('plasă de siguranţă') după câţiva ani, a relatat miercuri cotidianul The Times, preluat de Reuters.

Negocierile dintre Londra şi Bruxelles pentru a ajunge la un acord privind plecarea Marii Britanii au intrat în impas din cauza 'backstop-ului', o politică de garanţii pentru a preveni revenirea la o graniţă dură între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru al UE, dacă un viitor acord comercial nu va reuşi să menţină frontiera deschisă.

Johnson spune că vrea să elimine ceea ce el consideră a fi un 'backstop nedemocratic' şi a propus înlocuirea acestei scheme, sugerând ca Irlanda de Nord să rămână sub reglementările UE, ca verificările vamale să fie făcute departe de frontieră şi ca legislativul din Irlanda de Nord, Stormont, să aibă dreptul să se exprime prin vot asupra acestor aranjamente.

Însă Bruxellesul se teme că a acorda Irlandei de Nord dreptul de 'consimţământ' ar oferi aliaţilor lui Johnson, Partidul Democrat Unionist, posibilitatea de veto. Noua idee, aşa cum apare menţionată în The Times, ar fi o versiune modificată a principiului consimţământului. Citând surse diplomatice apropiate de negocieri, The Times scrie că guvernele europene sunt pregătite să accepte o revocare unilaterală a tratatului de retragere de către Stormont după o anumită perioadă. A fost adus în discuţie anul 2025, atât timp cât vor fi de acord ambele comunităţi. Un compromis ar putea fi obligaţia de a exista o majoritate dublă în cadrul legislativului nord-irlandez în favoarea ieşirii, nu a continuării aranjamentelor, după un număr de ani, a spus o sursă europeană citată de The Times, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel