Bugetul de redresare economică a Ungariei a fost aprobat de Uniunea Europeană.
Executivul Uniunii Europene a aprobat joi planul revizuit de redresare economică a Ungariei, deschizând calea pentru plata a 900 de milioane de euro (1 miliard de dolari) către Budapesta, în timp ce blocul comunitar încearcă să depășească veto-ul premierului Viktor Orban privind acordarea de ajutoare suplimentare Ucrainei, conform Reuters.
Ungaria ar fi principala piedică în luarea unei decizii de către liderii UE în ceea ce privește începerea negocierilor formale de aderare a Ucrainei odată ce aceasta îndeplinește toate condițiile, și de a aloca 50 de miliarde de euro (54 mld. dolari) pentru Kiev din bugetul blocului până în 2027.
Aceste decizii necesită unanimitatea celor 27 de țări din bloc, care au susținut Ucraina - o fostă republică sovietică care dorește să se integreze în Vest - de la invazia Rusiei din februarie 2022.
Dar Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, care se mândrește cu legăturile sale cu Moscova, a declarat ulterior că strategia blocului de a trimite bani și ajutor militar Ucrainei a eșuat și că se opune începerii negocierilor de aderare cu Kievul, notează Reuters.
”Aveam nevoie de o perioadă de reflecție și de o discuție strategică privind politica Uniunii Europene față de Ucraina”, a spus ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka, în timp ce s-a prezentat la discuții cu omologii săi UE pentru a pregăti summitul liderilor blocului din 14-15 decembrie.
Citește în contiuare aici: Ungaria se opune negocierilor aderării Ucrainei la UE. Care sunt condițiile impuse de Orban
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu