Uniunea Europeană cere din nou încetarea focului în Libia

Uniunea Europeană a lansat vineri către toate părţile beligerante din Libia un nou apel la încetarea focului permanentă şi şi-a exprimat sprijinul pentru reprezentantul ONU, acuzat de ''minciuni'' de către şeful guvernului de uniune naţională libian (GNA), Fayez al-Sarraj, transmite AFP.

Uniunea Europeană şi statele sale membre salută propunerea de încetare a focului prezentată de reprezentantul special al secretarului general al ONU, Ghassan Salamé, cu ocazia Eid al-Adha (Sărbătoarea sacrificiului), care constituie un pas important în această direcţie. Uniunea Europeană sprijină deplin propunerea reprezentantului special în trei etape vizând relansarea negocierilor politice şi în special punerea în practică a încetării focului, a anunţat şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, într-o declaraţie în numele UE.

Potrivit lui Mogherini, atacurile oarbe contra zonelor rezidenţiale dens populate pot constitui crime de război, iar cei care încalcă dreptul umanitar internaţional trebuie să fie aduşi în faţa justiţiei şi traşi la răspundere.

Şeful GNA, Fayez al-Sarraj, l-a acuzat pe Ghassan Salamé că, într-o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, a spus contra-adevăruri în legătură cu situaţia din Libia.

Reprezentantul Naţiunilor Unite se declarase îngrijorat de intensificarea luptelor între forţele loiale guvernului de la Tripoli, susţinut de ONU, şi cele ale mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat pe 4 aprilie o ofensivă pentru cucerirea capitalei libiene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel