Climatologul Roxana Bojariu a vorbit în exclusivitate pentru DC News despre tranziția climatică.
„Uniunea Europeană este lider în acțiune climatică, e un exemplu de urmat, e, dacă vreți, până la urmă, un motor al transformării economice globale. Și asta nu trebuie privit neapărat ca ceva excesiv, pentru că această tranziție climatică oricum va avea loc.
Toți pornim acum de la aceeași linie de start. Cei care reușesc să sprinteze mai repede, clar că vor avea avantaje competitive, economic vorbind, în deceniile care urmează. Deci nu e o chestie care este doar așa, cum să spun, idealistă. În spate sunt lucruri economice, dar într-o perspectivă mult mai largă, nu de azi pe mâine, tocmai pentru că în problema schimbării climatice nu poți să acționezi și să judeci de azi pe mâine.
Trebuie să ai o perspectivă mai largă și să depășești un pic această concepție de profit aici și acum, pentru că deja numai nu mai devine durabil un astfel de profit și poți să te bucuri un an, doi, trei, poate un deceniu și pe urmă poți să pici într-o groapă economică groaznică. De aceea trebuie mai mare atenție și de aceea trebuie luate în considerare cu multă grijă cu multă cunoaștere tot ceea ce se întâmplă și să părăsim un pic lozincile de o parte sau de alta și să încercăm să gândim pragmatic și mai ales în interesul dezvoltării noastre viitoare”, a spus climatologul Roxana Bojariu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Vezi emisiunea completă:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu