Europenii și britanicii au început să investigheze Facebook pentru Marketplace.
Conform The Verge, Uniunea Europeană și Marea Britanie au deschis investigații antitrust împotriva Facebook din cauza Marketplace pentru că serviciul ar distorsiona competiția pentru reclame. Ambele entități sunt interesate să afle dacă Facebook a folosit în mod ilegitim datele pentru reclame pentru a concura pe piața reclamelor, așa că au pornit o investigație împreună.
„Facebook colectează bucăți vaste ale activităților utilizatorilor rețelei sale sociale și nu numai, permițându-i să țintească grupuri specifice de utilizatori”, a transmis europeana Margrethe Vestager, responsabilă de competiție la Comisia Europeană. „Vom privi în detaliu dacă aceste informații colegate le oferă celor de la Facebook un avantaj competitiv nedrept în sectorul reclamelor online, unde oamenii cumpără și vând bunuri zilnic; sau dacă Facebook se întrece cu companii de la care colectează oricum date”.
Conform The Washington Post, rețeaua de socializare înființată de Mark Zuckerberg plănuiește să anunțe astăzi că nu va permite politicienilor să încalce politicile împotriva discursului urii ale companiei, după ani întregi în care a fost prea permisivă cu aceste personaje.
De la alegerile din 2016 din Statele Unite ale Americii, compania a făcut un test al discursului politic care a cântărit valoarea de știre a declarațiilor politicienilor cu potențialul de a cauza rău. Acum, Facebook dorește să nu mai ia în calcul valoarea de știre a declarațiilor politice dacă acestea sunt dăunătoare, spune o persoană din interiorul firmei care s-a adresat jurnaliștilor în mod anonim pentru că nu are voie să discute public aceste lucruri.
Totuși, Facebook nu vrea să renunțe complet la valoarea de știre a declarațiilor. În cazul în care există excepții, adică postări de interes general care totuși încalcă standardele comunității Facebook, decizia va fi una transparentă, nu în spatele ușilor închise așa cum s-a întâmplat până acum. Transparentizarea companiei se va vedea și în sistemul de penalizări pentru personalitățile care încalcă politicile comunității.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News