În contextul încălcării drepturilor omului în Belarus, Uniunea Scriitorilor din România, membră a European Writers’ Council (EWC) și The European Council of Literary Translators’ Associations (CEATL) a transmis un comunicat.
„Uniunea Scriitorilor din România își manifestă solidaritatea față de cei care apără valorile democrației în Belarus.
Scriitori, traducători, jurnaliști, oameni din toate categoriile socio-profesionale sunt expuși unei grave derive totalitare a unui regim care ne amintește (într-o paralelă tristă pentru scriitorii noștri din generațiile mai vârstnice) de regimul de tip stalinist instalat în România și în Estul Europei după Al Doilea Război Mondial.
European Writers’ Council (EWC) și The European Council of Literary Translators’ Associations (CEATL), organizații din care Uniunea Scriitorilor din România face parte, au avertizat, alături de European Federation of Journalists (EFJ), asupra situației tot mai dramatice a scriitorilor, traducătorilor și jurnaliștilor din Belarus, în contextul în care, din august 2020, peste 40.000 de cetățeni din Belarus au fost arestați. Recent, PEN Belarus a fost închis. Scene inimaginabile au devenit curente în viața cotidiană a colegilor noștri din Belarus. În timp ce numele laureatei Nobel Svetlana Alexievici nu mai poate fi menționat în școli, oameni care citeau în transportul în comun cărți de Nil S. Hilevič, Yakub Kolas, Uładzimir Karatkievič au fost acuzați că au participat la „o acțiune de protest neautorizată“.
Exprimându-ne întreaga solidaritate cu cei expuși unor asemenea abuzuri, facem apel la colegii noștri din presă și din sectorul cultural să susțină public dreptul la opinie și expresie liberă esențial pentru scriitorii, traducătorii și jurnaliștii din Belarus.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu