Universitatea Craiova a surclasat-o pe Academica Clinceni cu scorul de 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.
Dan Nistor (11) a deschis scorul din pasa lui Andrei Ivan, Jovan Markovic a majorat diferenţa după ce Gustavo a fost blocat de portarul Ştefan Dobre (14), iar Nicuşor Bancu a marcat al treilea gol al Universităţii, după o pasă cu călcâiul a lui Ivan (23). În repriza secundă, Denis Ventura (71) a trimis în propria poartă mingea reluată de Andrei Ivan la centrarea lui Mihai Căpăţînă. Croatul Ante Roguljic, aflat la debut, a închis tabela (90+2), după ce a interceptat o minge de la Ventura.
Universitatea a ratat şi un penalty, prin Lyes Houri (53), care a nimerit bara. Lovitura de pedeapsă a fost acordată după un henţ de neînţeles al lui Florin Achim, la o centrare din corner.
Robert Crişan, fiul fostului internaţional Zoltan Crişan, şi Alexandru Domozină, fiul fostului comentator Sebastian Domozină, au dat lovitura de start a partidei.
Universitatea are trei victorii consecutive şi un golaveraj remarcabil în aceste partide, 12-0.
Academica rămâne singura echipă din Liga I fără victorie, cu trei egaluri şi nouă eşecuri.
Universitatea Craiova - FC Academica Clinceni 5-0 (3-0), Stadion Ion Oblemenco - Craiova
Au marcat: Dan Nistor (11), Jovan Markovic (14), Nicuşor Bancu (23), Denis Ventura (71, autogol), Ante Roguljic (90+2).
Lyes Houri (Universitatea) a ratat un penalty în min. 53 (bară).
Arbitru: Sorin Costreie (Buftea); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Adrian Vornicu (Iaşi); arbitru de rezervă: Robert Avram (Piteşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Adrian Pitu (Constanţa) - LPF, potrivit Agerpres.
În cel de-al doilea meci de luni, FC Botoșani și Chindia Târgoviște s-a terminat la egalitate, 0-0.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu