Universitatea Craiova a fost eliminată din Europa Conference League la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu echipa albaneză KF Laci, 0-0, joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al competiţiei.
Universitatea fusese învinsă cu 1-0 în prima manşă. Meciul de debut al antrenorului Laurenţiu Reghecampf nu a fost de bun augur, echipa fiind dominată o bună bucată de timp în prima repriză. Alb-albaştrii au jucat mai bine în repriza a doua, au dominat insistent pe final, dar nu au reuşit să înscrie golul care să ducă măcar partida în prelungiri, fiind lipsiţi şi de şansă.
Singura ocazie a gazdelor în prima repriză a fost una uriaşă, bosniacul Koljic ratând singur cu portarul (36). Albanezii au legat mai bine jocul, graţie organizării şi tehnicii superioare, reuşind chiar să îşi creeze câteva ocazii. Roganovic (8) a tras de la distanţă, dar mingea a fost prinsă de Lazar, Malota (22) a ratat o situaţie mare, trimiţând pe lângă poartă din 3 metri, iar Mazrekaj (24) a executat bine o lovitură liberă de la 22 de metri, dar balonul a fost reţinut de Lazar.
Universitatea construit lent şi previzibil, astfel că ocaziile au întârziat să apară şi după pauză. Laci a avut prima oportunitate, dar Lazar a prins şutul de la distanţă al lui Mazrekaj (70). Micuţul Gustavo a avut o ocazie decentă (78), lovind balonul cu capul de la 11 metri, apoi Cîmpanu (86) a şutat de la 30 de metri, dar Sherri a respins. Fedele a prins un şut bombă de la 40 de metri, dar mingea a lovit bara, iar apoi a ieşit în corner din Sherri (90+1).
Ultima oportunitate a craiovenilor a fost o lovitură liberă de la 18 metri (90+3), dar Nistor a trimis pe lângă ţintă. Universitatea a părăsit prematur competiţiile europene pentru al doilea sezon consecutiv. Universitatea Craiova - KF Laci 0-0 Craiova, Stadion Ion Oblemenco Europa Conference League - turul al doilea preliminar (manşa a doua) În prima manşă: 0-1, potrivit Agerpres..
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu