Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu formaţia de ligă secundă CS Tunari, 1-1 (0-0), miercuri, în deplasare, în Grupa D a Cupei României la fotbal, după ce a egalat cu şansă în minutul 90.
Universitatea a făcut un joc lamentabil, dar a reuşit egalarea prin Jovan Markovic (90), care a deviat norocos mingea trimisă de slovenul Jasmin Kurtic din lovitură liberă. Pe un teren impracticabil, penultima clasată în liga secundă a deschis scorul imediat după pauză (46), prin Paul Mitrică, după o gafă de proporţii a lui Juraj Badelj.
În alt meci din Grupa D, UTA a învins-o pe Gloria Buzău cu 2-1 deplasare, după ce echipa de ligă secundă conducea la pauză. Valentin Dumitrache (32) a deschis scorul pentru gazde, dar arădenii au reuşit să întoarcă scorul în partea a doua, graţie golurilor semnate de Marcelo Freitas (57) şi Aleksandar Vucenovic (75), la primele lor goluri pentru Bătrâna Doamnă.
Marţi, FC Voluntari a învins-o pe Farul Constanţa cu 2-0 în primul meci al grupei.
Grupa D
Gloria Buzău - AFC UTA Arad 1-2 (1-0), Stadion Gloria - Buzău Au marcat: Valentin Dumitrache (32), respectiv Marcelo Freitas (57), Aleksandar Vucenovic (75).
Arbitru: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe); arbitri asistenţi: Cristian Daniel Ilinca (Craiova), Răzvan Claudiu Tudor (Bucureşti); al patrulea oficial: Mihai Laurenţiu Ene (Bucureşti) Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Simona Renta (Galaţi) - FRF.
CS Tunari - Universitatea Craiova 1-1 (0-0), Stadion Central Arsenal - Tunari Au marcat: Paul Mitrică (46), respectiv Jovan Markovic (90). Arbitru: George Cătălin Roman (Timişoara); arbitri asistenţi: Nicuşor Marin (Suseni/Argeş), Ioan Daniel Humita (Armeniş/Caraş-Severin); al patrulea oficial: Mihai Motan (Târgovişte) Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) - CCA, Mihai Duras (Bucureşti) - FRF.
Grupa A: Sepsi OSK, Petrolul Ploieşti, Chindia Târgovişte, FC Hermannstadt, Corvinul Hunedoara, Progresul Pecica
Grupa B: FC Rapid, CFR Cluj, Universitatea Cluj, FC Botoşani, CSA Steaua, CSM Alexandria
Grupa C: FCU 1948 Craiova, FCSB, Oţelul Galaţi, Dinamo Bucureşti, SCM Zalău, FC Bihor Oradea
Grupa D: Farul Constanţa, Universitatea Craiova, UTA, FC Voluntari, Gloria Buzău, CS Tunari.
Meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României s-au disputat la 27 septembrie. În acest sezon, în faza grupelor participă 15 formaţii din Superligă, 6 din Liga a II-a şi alte 3 care evoluează în Liga a III-a.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în faza sferturilor de finală, urmând ca formaţiile câştigătoare să dispute meciurile pe teren propriu.
Este pentru al doilea sezon în care Cupa României se desfăşoară după noul format adoptat în 2022, o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: 8 echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câştigătoare în runda play-off-ului. În această fază, cele 24 de echipe rămase în competiţie au fost împărţite în 4 grupe de câte 6, câte două din urnele valorice 1, 2 şi 3. Au rezultat, astfel, trei meciuri pentru fiecare echipă, cu câte o adversară din fiecare urnă valorică. Cupa României se va încheia cu fazele sferturilor, semifinalelor şi finala, disputate toate într-o singură manşă.
Faza grupelor, etapa 1: 27 septembrie 2023
Faza grupelor, etapa 2: 1 noiembrie 2023
Faza grupelor, etapa 3: 6 decembrie 2023
Sferturi de finală: 3 aprilie 2024
Semifinale: 24 aprilie 2024
Finala Cupei României: 15 mai 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu