Universitatea Craiova a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Ligii I de fotbal.
Universitatea a deschis scorul prin Dan Nistor (69), după o acţiune pe care a început-o în propria jumătate de teren şi a finalizat-o cu un şut din marginea careului, după ce portarul Florin Iacob respinsese şutul lui Ştefan Baiaram. Al doilea gol al craiovenilor a fost înscris de Alexandru Tudorie (90+3 - penalty), după un henţ comis în careu de Erico Da Silva. Pentru Tudorie a fost primul gol marcat în tricoul Universităţii.
Echipa din Bănie a dominat autoritar jocul şi a reuşit să îşi creeze câteva ocazii bune de gol, prin Paul Papp (6), Juan Camara (60), Nicuşor Bancu (88), în timp ce singura şansă clară a arădenilor a venit în min. 45, când Papp a fost aproape de autogol cu o respinge nefericită, dar portarul Mirko Pigliacelli a avut o intervenţie magistrală. Universitatea este la a treia victorie consecutivă în campionat, toate fără gol primit.
Alb-albaştrii au pierdut un singur meci din ultimele 14 (6 victorii, 7 egaluri). De remarcat că în ultimele opt etape, echipa craioveană are şase victorii, un egal şi un eşec, dar şi un singur gol primit. UTA a înregistrat a treia înfrângere consecutivă, fără a marca gol în aceste partide. În tur, Universitatea s-a impus cu 2-1.
Universitatea Craiova - FC UTA Arad 2-0 (0-0), Stadion 'Ion Oblemenco' - Craiova. Au marcat: Dan Nistor (69), Alexandru Tudorie (90+3 - penalty).
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Sorin Costreie (Buftea) Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu