Universul-oglindă, lumea în care timpul curge invers

În momentul în care a avut loc Big Bang, nu s-a format un singur Univers, ci două, în oglindă, cred fizicienii Julian Barbour, de la College Farm din Marea Britanie, Tim Koslowski de la University of New Brunswick din Canada şi Flavio Mercati, de la Perimeter Institute for Theoretical Physics din Canada.

Faptul că timpul curge într-un singur sens este evident pentru că îi observăm efectele în viaţa noastră de zi cu zi. Nu întinerim, ci îmbătrânim, iar obiectele pe care le stricăm (de exemplu dacă spargem un pahar) nu se vor reface la loc. Prin urmare, ni se pare firesc ca timpul să curgă din trecut spre viitor şi niciodată altfel. Totuşi, o nouă teorie ştiinţifică susţine că este posibil să existe un Univers-oglindă, în care timpul să curgă invers, spre trecut.

În urma unui studiu, ei susţin că există două Universuri în oglindă, care se extind în direcţii opuse în spaţiu, dar şi în timp, astfel că din punctul nostru de vedere timpul în Universul-oglindă curge invers, adică spre trecut, scrie scientificamerican.com.

La fel, pentru fiinţele din acel Univers, în lumea noastră timpul pare să curgă diferit, astfel că ei ar putea considera că noi trăim într-un trecut foarte îndepărat.

Astfel, dacă noi am putea să ne întoarce foarte mult înapoi în timp în Universul nostru, am ajunge într-un univers unde este mai multă entropie (dezordine a particulelor), iar apoi vom trece de cealaltă parte a Big Bang-ului, în Universul-oglindă, unde va fi din nou mai puţină entropie, deci ordine.

Acel Univers nu va fi identic cu al nostru, pentru că ar fi evoluat diferit, dar va fi supus acelorlaşi legi ale fizicii, prin urmare va avea stele şi planete, probabil şi fiinţe inteligente.

Practic, cercetătorii vorbesc în această teorie de existenţa a două săgeţi ale timpului, una care merge înainte şi alta înapoi, din perspectiva noastră.

Cele două săgeţi pornesc din punctul comun, Big Bang, care este centrul dominat de haos, de entropie.

Pe măsură ce Universul se extinde în timp şi spaţiu, indiferent de ce parte a Big Bang-ului, entropia scade şi Universul devine mai structurat, mai ordonat.

CITEȘTE ȘI: Stephen Hawking, despre dispariţia speciei umane. Scenariu apocaliptic

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel