UNPR-ul: soluţia cea mai imorală din politica românească

În definitiv, ce este UNPR-ul?

Este un partid construit din traseişti politici, sau cum s-ar spune în ştiinţele politice: un „catch-all party". Din lipsă de doctrină şi sub eticheta justiţiei sociale, partidul a asigurat azil tuturor celor care au eşuat în orice alte formaţiuni politice. Analizând provenienţa membrilor săi, am putea spune că partidul are o orientare de centru, dar nu în sensul clasic, ci în sensul de „şi de stânga, şi de dreapta".
Criteriul de aderare în partid este cel mai probabil elasticitatea morală, pentru a permite multiplele opţiuni de alianţă, toate realizate în numele interesului naţional.

Partidul însuşi este unul traseist: a guvernat cu PDL şi cu Traian Băsescu, apoi a cochetat cu USL, râmânând ulterior fidel PSD-ului , mai puţin graţie valorilor comune şi mai mult beneficiilor actului de guvernare. Una dintre calităţile UNPR-ului este şi intuiţia. Anticipând vulnerabilităţi în guvernarea Ponta, cauzate de falsul în înscrisuri, conflictul de interese sau ineficienţa de care este acuzat premierul, UNPR a încercat o apropiere faţă de PNL, cu un potenţial considerabil mai mare de o guvernare viitoare.De altfel, trădarea este formula prin care gruparea lui Oprea-Onţanu a ştiut să se facă indispensabilă în toţi aceşti ani.

UNPR ar putea fi şi un partid al intelectualilor, dar aceasta în condiţiile în care doctoratele membrilor săi ar fi autentice. Majoritatea sunt însă suspecţi, în frunte cu generalul lor şef, domnul Oprea, de a-şi fi plagiat tezele doctorale. Atitudinea aceasta de sfidare a inteligenţei publicului ar putea fi justificată prin încrederea pe care UNPR o are în sistem de a-şi proteja elitele şi viciile.

Frustrarea a devenit un reflex social pentru acest partid. Mai mult, având ca inspiraţie modelul de succes de dinainte de 1989, Generalul Oprea îşi asigură elogierea în presa aflată în subordinea Ministerului de Interne, pe care îl conduce, astfel:

„"Traiesc sentimente de mare respect si aprecieri, alaturi de ceilalti colegi ai nostri din minister, fata de OMUL MINISTRU si MINISTRUL OM – din fruntea Internelor. (...) De mult asteptam... Si Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pentru a implini si tine toate acestea, pe domnul GABRIEL OPREA - MINISTRUL OM!"

Sunt sigur că expresia „Ministrul om şi omul ministru" pentru mulţi dintre noi, cei rezonabili, sună mai mult a patrimonializarea funcţiei, a personalizării unei poziţii în stat; pentru UNPR este în schimb o confirmare a consecvenţei, consecvenţă în mutări şi permutări pe scena politică.

Onţanu, omul primar şi primarul om, dispune chiar de propria „Scânteia" locală, unde elogiile la adresa primarului şi realizărilor sale presupuse, au prioritate.

Imaginile lor, de multe ori supradimensionate, apar în diverse campanii de imagine, ca o prelungire a a mecanismului tipic de propagandă comunistă. Combinaţia de naţionalism şi populism surprinde atât nostalgia partidului faţă de practicile vechi ale politicii româneşti, cât şi dispreţul faţă de electorat. Nu ar fi de mirare să vedem că UNPR va ajunge la un moment dat să adopte un discurs tot mai radical- anti-imigraţionist şi eurosceptic, având „interesul naţional" ca argument pentru a-şi justifica devierile.

Bineînţeles, UNPR este partidul care nu a participat niciodată singur la alegeri pentru a îşi testa forţa electorală. Au ştiut tot timpul să evite confruntarea cu electoratul, ascunzându-se bine la ultimele alegeri în spatele PSD-ului.

Strategia lor s-a dovedit foarte bună, în contextul în care acest partid de strânsură, condus de pseudo-generali şi pseudo-academicieni ce tânjesc să fie elogiaţi şi aplaudaţi la scenă deschisă în ciuda bâlbăilelilor lor morale şi agramatismelor inevitabile, nu are cum să fie atractiv pentru electorat.Profilul electoratului este în continuă schimbare şi votul de la prezidenţialele din 2014 a arătat că în România demagogia, naţionalismul ieftin, manipularea prin cuvinte mari în spatele cărora să se ascundă oameni mici, nu are cum să mai ţină.

România evoluează, se schimbă, conştientizează care sunt adevăratele probleme, adevăratele soluţii la aceste probleme şi căile prin care se poate ajunge la aceste soluţii. UNPR-ul, ca şi PSD-ul, de altfel, sunt dovezile unui adevăr dramatic: acela că refoma societăţii româneşti- care a dus la apariţia unei Românii tot mai europene şi tot mai occidentale, nu a fost completată şi de o reformă profundă a întregii clase politice româneşti.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News