UNPR și PSD și-au legalizat la Triunalul București colaborarea parlamentară și electorală, prin constituirea Alianței de Centru-Stânga. Noua alianță este văzută de inițiatori ca o coagulare a forțelor de centru-stânga și un sprijin politic reciproc la alegerile parlamentare din toamnă, dar și ca o măsură pentru menținerea actualului Guvern.
[caption id="attachment_223251" align="alignleft" width="310"] Foto: Mediafax[/caption]Decizia de constituire a Alianței de Centru-Stânga a fost luată ca o măsură pentru păstrarea guvernării, aritmetica parlamentară fiind necruțătoare. Cvorumul, în acest moment, este de 232 parlamentari, după plecarea mai multor deputați și senatori ai USL în administrația locală. USL are doar 230 de parlamentari, inclusiv independenții Mircea Geoană și Florentin Gust, care pot vota oricând altfel decât Uniunea. Este previzibilă o mișcare a magistraților portocalii, după revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, nefiind, deci, excluse, dezertări sau arestări, care să reducă numărul parlamentarilor USL.
Există semnale că UDMR a schimbat din nou tabăra, după invalidarea referendumului, mai ales că Victor Orban face campanie pentru Traian Băsescu, împreună cu formațiunile etnice înființate recent în Ardeal. Deputații minorităților naționale, în număr de 16, nu dau socoteală electoratului, putând să-și negocieze votul în funcție de echilibrul Puterii.
Astfel, legalizarea colaborării între PSD și UNPR, realizată de curând, a devenit singura cale de asigurare a majorității parlamentare, pentru USL.
Odată cu decizia Curții Constituționale, tabăra lui Traian Băsescu speră să recâștige controlul guvernului, pentru a putea organiza alegerile. Surse din UNPR ne-au confirmat că a început exercitarea unor presiuni asupra parlamentarilor acestei formațiuni, uniunea fiind decisă să respecte protocolul cu PSD înregistrat la Tribunal. Este de așteptat și o încercare de anihilare a trusturilor de presă nesubordonate lui Traian Băsescu, pe modelul atacurilor derulate de procurorii fideli regimului, care vor hărțui jurnaliștii și vor declanșa anchete penale împotriva patronilor. Având controlul presei, al Guvernului și al instituțiilor de forță, PDL poate spera în influențarea rezultatului la alegerile generale din toamnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News