UNPR ia în discuție propunerea unui candidat independent la Primăria Capitalei, împotriva lui Sorin Oprescu. Măsura unui independent la Capitală va crește șansele UNPR în vedera obținerii unui număr mai mare de consilieri în CGMB, fapt ce ar avantaja și PDL.
Strategia UNPR pentru localele de la Capitală este de a desemna un candidat independent cu șanse de a-l învinge pe actualul edil, Sorin Oprescu. UNPR a început deja discuţiile cu un număr de personalităţi publice care corespund profilului, din dorinţa de a le propune candidatura ca independenţi, susţinuţi de o coaliţie de partide. Printre cei vizaţi de propunerea UNPR se află Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, dar şi Cozmin Guşă, geopolitician şi fost contracandidat al lui Oprescu în 2008, scrie newsin.
"Pe lângă caracteristicile de independenţă politică şi profesionalism, un alt avantaj al celor doi în competiţia cu Oprescu este cel legat de legăturile trainice cu structura PSD ce le-ar permite inclusiv cooptarea unor voturi din zona USL, cei doi ocupând în trecut funcţii de conducere în partid", au declarat surse din UNPR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News