Pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat un grup intitulat „Vrem Salam la Untold”. Toți cei care îşi doresc ca artistul să fie prezent la acest eveniment au intrat în grup.
„Este inacceptabil să se pună manele la un festival și să nu fie Salam. Sper că vocea noastră va fi auzită și oamenii care trebuie vor ști să asculte.
Nu ne putem permite încă o greșeală catastrofală.
Să ne alăturăm cu toții acestui eveniment: Salam la Untold!!! Forță Forță Forță!!!!”, se precizează pe pagina de Facebook „Vrem Salam la Untold”.
În acest context, amintim că DJ-ul estonian Tommy Cash a adus, vineri seară, pe scena de la Electric Castle, maneaua „Aşa trec zilele mele” a lui Adrian Minune. De asemenea, DJ-ul suedez Salvatore Ganacci a încântat o parte din publicul festivalului Neversea, de la malul Mării Negre, când a introdus în recitalul său o secvenţă dintr-o manea a lui Adrian Minune, „Aşa sunt zilele mele".
Festivalul Untold va avea loc în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu