UNTOLD. La Cluj au participat peste 265.000 de petrecăreți

Pexels
Pexels

Peste 265.000 de persoane au participat la festivalul de muzică Untold. 

Peste 265.000 de persoane din peste 100 de ţări au participat, în total, la UNTOLD 2021, în cele patru zile ale festivalului desfăşurat la Cluj-Napoca, în perioada 9-12 septembrie, transmite Agerpres. 

"Ultima zi a festivalului UNTOLD a fost una memorabilă. Peste 65.000 de oameni au trecut pragul tărâmului magic UNTOLD, în a patra zi a festivalului. Astfel, în total, în cele patru zile peste 265.000 s-au bucurat de ediţia din 2021 a festivalului UNTOLD, în condiţii de maximă siguranţă, în cel mai sigur loc public din România. Timp de patru zile, fanii veniţi din peste 100 de ţări ale lumii s-au bucurat de prezenţa celor mai mari artişti, DJ-i şi trupe live. Fiecare invitat al festivalului UNTOLD şi-a declarat entuziasmul de a ajunge la un eveniment cu public, după o perioadă de doi ani de pauză. Încărcătura emoţională a fost puternică în fiecare zi a festivalului, atât pentru participanţi, cât şi pentru artişti şi organizatori", se arată într-un comunicat trimis, luni, de organizatorii festivalului.                                 

Festivalul Untold va reveni în 2022


În comunicat se arată că "în 2022 acest ţinut magic, numit UNTOLD, îşi va deschide din nou porţile pentru cei care vor să-i descopere secretele" şi că ediţia din 2021 s-a derulat în siguranţă.                     

"Reamintim faptul că 75% dintre fanii prezenţi la ediţia din acest au fost persoane vaccinate. Media înregistrată la UNTOLD a fost una impresionantă, fiind aproape de trei ori mai mare faţă de media imunizării la nivel naţional. Acest lucru vine să confirme faptul că festivalul UNTOLD din acest an a reprezentat cel mai sigur loc public din România, dar şi faptul că festivalul a fost un stimulent bun pentru cei care se vaccinează. (...) Accesul la festival s-a făcut exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranţă şi minorii de peste 7 ani s-au supus aceluiaşi triaj epidemiologic", se mai menţionează în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel