Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează faptul că prin Hotărârea nr. 59/12.08.2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență discriminează șoferii profesioniști în raport cu membrii delegațiilor sportive și artiștii și stafful acestora.
Potrivit Hotărârii nr. 59/12.08.2021, membrii delegațiilor sportive precum și artiștii și stafful acestora, care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic, se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară. Totodată, sunt exceptați membrii delegațiilor sportive precum și artiștii și stafful acestora, cetățeni străini sau apatrizi.
În schimb, șoferii profesioniști intră automat în carantină dacă nu sunt vaccinați sau au trecut prin infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile (se aplică excepții doar pentru șoferii care rămân mai puțin de 72 de ore pe teritoriul național și au test RT-PCR sau care sunt în tranzit și părăsesc România în cel mult 24 de ore).
Deși UNTRR a solicitat Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situații de Urgență, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Afacerilor Externe, exceptarea șoferilor români și străini de la măsurile de carantină și de la prezentarea unui test RT-PCR sau a unei dovezi de confirmare a vindecării de infecția cu Sars-Cov-2, pentru evitarea blocajelor la frontiere și respectarea culoarelor verzi din UE, demersurile noastre au rămas fără răspuns, iar prin Hotărârea nr. 59/12.08.2021 autoritățile române discriminează o categorie profesională în detrimentul altora care nu aduc aceeași contribuție la economie precum industria de transport rutier.
Încă de anul trecut, Comisia Europeană a implementat culoarele verzi și a îndemnat statele membre să renunțe la restricțiile de călătorie și carantina obligatorie a lucrătorilor din sectorul transporturilor care nu prezintă simptome. Astfel, lucrătorii din transporturile rutiere nu ar trebui să fie împiedicați să treacă o frontieră internă pentru a-și îndeplini funcțiile în domeniul transporturilor.
UNTRR înțelege necesitatea impulsionării campaniei de vaccinare, însă șoferii profesioniști sunt lucrători esențiali și s-au aflat în linia întâi încă de la începutul pandemiei, livrând bunurile necesare pentru consumul și sănătatea populației.
În prezent, România are un deficit de șoferi profesioniști, iar orice decizie de carantinare a acestora poate duce la blocaje grave în lanțurile de aprovizionare, dar și la o scădere a afacerilor firmelor de transport rutier (industria de transport rutier generează 5% din PIB și are o contribuție de 5,68 miliarde euro la exportul de servicii în 2020 și de 6,26 miliarde euro în 2019).
Discriminarea conducătorilor auto merge mai departe prin faptul că șoferii profesioniști străini care sosesc în România din țări terțe care se află în zona verde conform listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, li se solicită la intrarea pe teritoriul național a dovezii vaccinării, testului negativ PCR sau vindecării după infecția cu Sars-Cov-2.
- conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone precum și conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului
- conducătorii auto, care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu, a transmis UNTRR într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News