Un spital din Statele Unite ale Americii a refuzat să-i facă transplant de inimă unui pacient în vârstă de 31 de ani, care nu este vaccinat împotriva Covid-19.
Publicitate
Un spital din Boston, SUA, l-a scos de pe lista pentru un transplant de inimă pe un bărbat de 31 de ani pentru că, spune tatăl său, vaccinul Covid-19 este împotriva „principiilor sale de bază, nu crede în el”, informează BBC.
Reprezentanții spitalului Brigham and Women’s au transmis că „având în vedere lipsa de organe disponibile, facem tot ce putem pentru a ne asigura că un pacient care primește un organ transplantat are cele mai mari șanse de supraviețuire”. Purtătorul de cuvânt al unității medicale a precizat că se solicită „vaccinul Covid-19 pentru candidații la transplant atât pentru a crea premizele unui intervenții chirurgicale de succes, cât și pentru a optimiza supraviețuirea pacientului după transplant, având în vedere că sistemul lui imunitar este drastic redus”.
E posibil ca și alți factori să fi contribuit la refuzul transplantului, dar nu s-au oferit alte detalii.
Potrivit unui GoFundMe, bărbatul, care se află în spital din noiembrie 2021, suferă de o problemă ereditară a inimii, care îi face plămânii să se umple cu sânge și lichid. El este îngrijorat că ar putea avea o inflamație cardiacă, un potențial efect secundar al vaccinării împotriva Covid-19, despre care Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) spun că este rar și temporar.
După orice transplant de organ, sistemul imunitar al unei persoane este aproape oprit și chiar și o simplă răceală ar putea să-i fie fatală, a subliniat dr. Arthur Caplan, șeful de etică medicală la Școala de Medicină NYU Grossman, pentru CBS News. „Organele sunt rare, nu le vom distribui cuiva care are șanse reduse de a trăi atunci când alți pacienți care sunt vaccinați au șanse mai mari de supraviețuire după operație”, a adăugat el.
Mare parte din cele 100.000 de persoane aflate pe listele de așteptare pentru transplanturi de organe nu vor putea fi operate în următorii cinci ani, din cauza lipsei de organe disponibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu