Unui primar din Columbia i-au căzut pantalonii în timp ce susținea un discurs în fața oamenilor.
Jorge Chams, un primar din Columbia care a făcut cură de slăbire de curând, a vorbit în fața unor oameni la un eveniment de aniversare a unui centru de învățare din orașul Sabanalarga, scrie Daily Mail.
La un moment dat, pantalonii primarului au căzut, iar acesta a fost văzut cum s-a apucat cu mâna dreaptă de pupitru, iar cu mâna stângă s-a întins să-și ridice pantalonii.
O femeie care stătea lângă el s-a apropiat să-l ajute să-și ridice pantalonii.
În sală s-au auzit numai chicote, iar prezentatorul evenimentului a spus: „Aplauze pentru primar, aplauze”.
„Acest lucru va rămâne în istorie”, i-a spus primarul femeii care l-a ajutat. „Astăzi am aruncat opt kilograme”, a adăugat el.
Chams a fost primar din 2016 până în 2019. Din octombrie 2023 a câștigat un nou mandat de edil în localitatea sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu