O treime din supraviețuitorii Covid-19 suferă de boli ale creierului, potrivit unui studiu al cercetătorilor.
Unul din trei oameni infectați cu Covid-19 prezintă afecțiuni de sănătate mintală pe termen lung sau au diverse simptome neurologice, arată un nou studiu, transmite CNN.
Cercetătorii de la Oxford au descoperit că 34% dintre supraviețuitorii Covid-19 au primit un diagnostic pentru o afecțiune neurologică sau psihologică în termen de șase luni de la infecție. Studiul lor a fost publicat marți în revista Lancet Psychiatry.
Cel mai frecvent diagnostic a fost anxietatea, găsită la 17% dintre cei tratați pentru Covid-19, urmată de tulburări de dispoziție, găsită la 14% dintre pacienți. Și, deși efectele neurologice sunt mai severe la pacienții spitalizați, acestea sunt încă frecvente la cei care au fost tratați doar în ambulatoriu, notează cercetătorii.
"Această rată a crescut progresiv pe măsură ce severitatea bolii Covid-19 a crescut. Dacă ne uităm la pacienții care au fost spitalizați, această rată a crescut la 39%.", a declarat Maxime Taquet, un cercetător de la Universitatea din Oxford, coautor al acestui studiu.
Rezultatele ajută la clarificarea modului în care sistemul de sănătate ar trebui să continue să ajute supraviețuitorii Covid-19, au spus cercetătorii.
"Rezultatele noastre indică faptul că bolile cerebrale și tulburările psihiatrice sunt mai frecvente după Covid-19 decât după gripă sau alte infecții respiratorii, chiar și atunci când pacienții sunt asortați pentru alți factori de risc. Acum trebuie să vedem ce se întâmplă după șase luni.", a adăugat Taquet.
Este cel mai mare studiu de acest gen de până acum și a implicat peste 236.000 de pacienți cu Covid-19, majoritatea din SUA. Cercetătorii și-au comparat înregistrările cu cei care au experimentat alte infecții ale tractului respirator în același interval de timp. Ei au observat că cei cu Covid-19 au avut un risc crescut cu 44% de boli neurologice și psihiatrice, comparativ cu persoanele care suferă de gripă. Aproximativ unul din 50 de pacienți cu Covid-19 a avut un accident vascular cerebral ischemic, care este un cheag de sânge care afectează creierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu