Unul din trei români suferă de o problemă de sănătate mintală

depresie barbat
depresie barbat

Există o lipsă de specialişti în domeniul psihiatriei, mai ales în psihiatria pediatrică, a declarat, vineri, prof. dr. Ileana Botezat Antonescu, director al Centrului de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, într-o conferinţă de presă prilejuită de prima ediţie a Forumului Naţional de Sănătate Mintală.

La o evaluare recentă s-a constatat că sunt aproximativ 200 de medici psihiatri şi psihologi, a spus prof. dr. Botezat Antonescu. În ceea ce priveşte cele mai frecvente afecţiuni psihice întâlnite în prezent, medicul a spus că din constatările sale, cele mai întâlnite sunt tulburările anxioase, care reprezintă aproximativ 16%, şi cele depresive, care reprezintă cam 8% . Specialista a adăugat că un lucru îmbucurător este faptul că oamenii vin la medic când constată anumite nereguli, trasnmite Agerpres.

În România, o persoană din trei poate suferi de-a lungul vieţii o problemă de sănătate mintală, în ultimul timp sau produs modificări în abordarea terapeutică şi psihosocială a persoanelor afectate de tulburări psihice. Îngrijirile medicale trebuie să aibă în vedere evaluarea periodică a pacientului, a detaliat medicul, care a menţionat importanţa conceptului de echipă mobilă.

"Stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală este una dintre cele mai mari provocări din viaţa noastră. Încă de la primul contact cu psihiatrul afli mai direct sau mai pe ocolite că nu eşti bun de nimic", a subliniat Ştefan Bandol, organizatorul Forumului.

Soluţia este educaţia prin informare. Forumul, aflat la prima ediţie, îşi propune un prim pas spre destigmatizare, prin acceptarea problemelor de sănătate mintală ca pe o chestiune de zi cu zi din viaţa noastră.

Unul dintre obiectivele forumului este coagularea ONG-urilor care trebuie să realizeze că doar prin unitate se poate face o reformă sistem. Potrivit reprezentanţilor pacienţilor, reforma ar trebui să cuprindă terapii alternative, comunitare, psihoterapii, centre de zi, locuinţe protejate.

Dr. Mugur Ciumăgean a reliefat importanţa reuniunii ca fiind un prim pas în implicarea persoanelor cu diagnostic psihic în procesul de îngrijire şi de a lua decizii în ceea ce priveşte viaţa lor. Acesta a adăugat că în psihiatrie respectul şi relaţia cu pacientul sunt la fel de importante ca şi tratamentul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel