Un avocat care l-a reprezentat pe opozantul Alexei Navalnîi și a însoțit-o săptămâna trecută pe mama acestuia, în timp ce aceasta făcea un apel la autorități pentru returnarea cadavrului fostului activist, a fost arestat, marți, la Moscova, au declarat niște surse media citate de Reuters.
Detenția lui Vasily Dubkov a fost raportată de ziarul Novaya Gazeta Europe și de publicația de știri SOTA.
Potrivit datelor preliminare, avocatului lui Navalnîi i se impută 'încălcarea ordinii publice'. O sursă a canalului SOTA a declarat că Dubkov a fost dus la secţia de poliţie Şcerbinka din Moscova.
După decesul subit al lui Navalnîi în colonia penitenciară din regiunea arctică Iamalo-Neneţk anunţat de autorităţi în 16 februarie, Dubkov a însoţit-o pe mama acestuia, Liudmila, în timpul deplasării ei la Salehard, centrul administrativ al regiunii respective, ajutând-o în demersurile făcute pentru a i se returna trupul fiului ei.
Nu există încă o confirmare oficială a reţinerii avocatului lui Navalnîi, notează publicaţia independentă Meduza.io.
În octombrie 2023, trei dintre avocaţii lui Navalnîi, Aleksei Lipţer, Igor Sergunin şi Vadim Kobzev, au fost plasaţi în arest preventiv într-un dosar penal pentru participare la o 'organizaţie extremistă', având în vedere că Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), întemeiat de Aleksei Navalnîi, a fost declarat 'organizaţie extremistă' şi scos în afara legii.
Alţi doi avocaţi ai opozantului, Olga Mihailova şi Aleksandr Fedulov, care părăsiseră Rusia la începutul invaziei Moscovei în Ucraina, au fost arestaţi în lipsă şi daţi în urmărire generală în acelaşi dosar, conform Meduza.io. Potrivit anchetatorilor, Aleksei Navalnîi transmitea mesaje din închisoare echipei sale prin intermediul avocaţilor săi, notează Agerpres
Alexei Navalnîi a fost ucis pentru că urma să fie dat în cadrul unui schimb de prizonieri, a declarat un aliat al regretatului critic al lui Putin.
Kira Yarmash a declarat că Navalnîi urma să fie schimbat cu un asasin rus de profil înalt care a lucrat cu serviciul de securitate FSB din Moscova - referindu-se la Vadim Krasikov.
Krasikov se află într-o închisoare germană, ispășind o pedeapsă pe viață pentru uciderea disidentului cecen Zelimkhan Khangoshvili, născut în Georgia, într-un parc din Berlin, în 2019.
Un tribunal german a susținut că a fost o crimă "ordonată de stat".
Yarmash a declarat că discuțiile cu privire la acest schimb se aflau în faza finală, iar Navalnîi urma să fie eliberat alături de doi cetățeni americani.
Un deținut american ce ar fi urmat să fie eliberat era jurnalistul Evan Gershkovich - care a fost anterior indicat să fie schimbat cu Vadim Krasikov în rapoarte răspândite - deși acest lucru nu este confirmat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu