Unul dintre puţinii supravieţuitori ai lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz, Justin Sonder, a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani.
"Odată cu Justin Sonder, l-am pierdut pe unul dintre ultimii supravieţuitori ai Holocaustului şi un important martor contemporan", a spus primarul din Chemnitz, Miko Runkel.
Comitetul internaţional Auschwitz a deplâns la rândul său decesul lui Sonder, pe care l-a numit drept un "ambasador al toleranţei" care i-a încurajat şi pe alţii să ia poziţie în favoarea democraţiei.
"Îi vom simţi lipsa lui Justin Sonder ca martor contemporan, frate şi prieten, mai ales în aceste zile în care ura populistă şi atacurile extremiste de dreapta sunt în creştere", a reacţionat vicepreşedintele executiv al comitetului, Christoph Heubner.
Născut în 1925 la Chemnitz, Justin Sonder a fost deportat la Auschwitz în 1943, după ce a fost forţat să muncească într-o uzină de armament. A supravieţuit mai multor aşa-zise marşuri ale morţii, evacuarea forţată a prizonierilor de către gardienii nazişti, pe măsura apropierii Armatei roşii.
În iunie 1945, Sonder s-a întors în oraşul natal şi a devenit cetăţean de onoare al acestuia în 2017. De-a lungul deceniilor, a relatat elevilor experienţele trăite şi atrocităţile naziste la care a fost martor.
În 2016, Justin Sonder a depus mărturie în procesul intentat fostului gardian nazist Reinhold Hanning în Renania de nord -Westfalia, vorbind despre teama paralizantă de moarte cu care s-a confruntat de nenumărate ori, când gărzile selectau prizonierii bolnavi şi slabi pentru a-i trimite la camerele de gazare. El a amintit totodată cum au fost împuşcaţi prizonieri pur şi simplu pentru că au ieşit din rând, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu