Unul dintre violatorii din Vaslui care au abuzat de o fată de 18 ani ar fi vrut să se sinucidă, susține o rudă a altui violator.
În încercarea de a-i victimiza după ce o țară întreagă i-a pus la zid, cumnata lui Silviu Burada a declarat că Paul Burlacu, unul dintre violatorii din Vaslui, a încercat să se sinucidă.
"A vrut să îşi ia zilele, a zis că nu mai rezistă. Intenţiona să se spânzure! A fost salvat de un prieten sau de un membru din familie. Ştiu că nici un băiat nu a avut antecedente de acest gen. El era un băiat liniştit, multă lume din sat nu îl cunoaşte. Paul lucra ca tractorist, pe câmp", a spus Gina Burada, citată cancan.ro.
Gina Burada este cumnata lui Silviu Burada, cel care a organizat violul și care a primit și cea mai mare pedeapsă: 8 ani și 4 luni de închisoare. paul Burlacu a primit 7 ani de închisoare.
Familia fetei amenințată
După ce instanța a pronunțat verdictul în cazul violului din Vaslui, familia victimei a primit mai multe amenințări.
Poliţia din Vaslui a luat măsuri speciale pentru a proteja victima, anunţă televiziunile de ştiri. Mai mulţi prieteni ai celor şapte violatori au făcut presiuni asupra familiei elevei din Văleni şi chiar au recurs la ameninţări. De asemenea, poliţiştii au transmis familiei elevei să raporteze, imediat, orice ameninţare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu