Lucrările la Palas Campus din Iași, cea mai amplă investiție dezvoltată în pandemie, de peste 120 de milioane de euro, realizată de grupul IULIUS, înaintează rapid. În prezent, se lucrează la structura celui de-al patrulea etaj din cele șase ale proiectului mixt, care combină spațiile de birouri premium, retailul de servicii și food&beverages cu parc și investiții de utilitate publică. Pentru proiectul în construcție, grupul IULIUS are deja un parteneriat cu Amazon, care va fi o prezență majoritară în Palas Campus, consolidând la Iași unul dintre cele mai puternice centre ale sale din Europa.
54.000 mp spații office premium și 6.000 mp de retail. Atât va livra pe piață Palas Campus, care are termen estimat de finalizare anul 2022. Conceput ca o extindere a Palas Iași, primul ansamblu mixed-use de regenerare urbană din România, inaugurat în 2012, noul proiect va duce la consolidarea polului regional de business din centrul orașului, care va ajunge la 130.000 mp.
„Am lansat lucrările în iulie 2020, în plină pandemie, și ne bucură faptul că am reușit să menținem ritmul propus. Avem pe șantier 400 de oameni care lucrează concomitent la ceea ce va fi una dintre cele mai mari clădiri de birouri din țară. Confirmăm, prin această nouă investiție, implicarea noastră pentru a stimula dezvoltarea Iașului, prin crearea de oportunități economice și de noi locuri de muncă. Numele ales, Campus, este sugestiv, pentru că ne dorim ca acesta să fie cu precădere locul de muncă al tinerilor. Absolvenții ar avea astfel șansa să schimbe campusul universitar cu cel de business, o preocupare firească în orice oraș care își dorește să rețină talentele. Palas Iași s-a impus drept centrul regional de afaceri, fiind sediul a numeroase companii românești și internaționale. Sunt convins că Iașul va fi și mai atrăgător pentru investitori, odată cu finalizarea Palas Campus, care poate fi o oportunitate și pentru dezvoltarea lor în regiune”, a spus Ionuț Pavel, Office Buildings Manager Palas Iași.
Palas Campus este, la fel ca Palas Iași, un proiect de regenerare urbană, care, prin amplasarea sa, este gândit să revitalizeze o zonă centrală insuficient valorificată - Sf. Andrei. Imobilul va avea o suprafață construită de peste 86.000 mp și va fi dezvoltat pe orizontală, cele șase corpuri, conectate între ele, având înălțimi diferite, dar nu mai mult de 6 etaje. În aproximativ opt luni s-a ajuns deja la etajul 4 la nivel de structură. De curând, a început și procesul de montare a panourilor de fațadă, ceea ce va pune și mai clar în evidență evoluția construcției în desfășurare.
Campusul este un proiect mixt integrat, care va include atât spații de birouri clasa A, ce respectă standardele internaționale privind sustenabilitatea, cât și o componentă de retail, care să contribuie la confortul angajaților și locuitorilor din proximitate. Proiectul integrează un nou concept de food market, cu restaurante, cafenele și terase, servicii utile zilnic și o zonă dedicată producătorilor și antreprenorilor locali. „Palas Campus va fi un reper pentru piața office autohtonă, prin tehnologiile implementate, suprafețele generoase și adaptabile, de până la 10.000 mp pe un etaj, și prin conceptul de wellbeing. În același timp, va fi un proiect care să contribuie la calitatea vieții rezidenților, nu doar prin revitalizarea urbanistică a zonei, ci prin funcțiunile integrate, la care vor avea acces facil”, a adăugat Ionuț Pavel.
Palas Campus va susține planurile de dezvoltare ale companiilor prezente în Iași sau care își doresc să activeze în orașul universitar, fiind, totodată, un generator de locuri de muncă. În perioada construcției se estimează că vor fi create 1.700 de locuri de muncă, iar în perioada de operare, peste 5.000.
Integrarea urbană a Palas Campus se va face prin lucrări importante de modernizare a infrastructurii rutiere, care presupun construirea unei noi artere de circulație și lărgirea altor cinci străzi adiacente, investiție de peste 1,62 milioane de euro.
Campusul va avea o parcare subterană cu două niveluri, cu o capacitate de 625 de locuri, rezultatul unei investiții de 33,3 milioane de euro, o facilitate accesibilă atât angajaților, cât și locuitorilor din zonă.
La fel ca în toate proiectele dezvoltate de IULIUS, natura este prezentă și în Campus, cu spații verzi de peste 4.500 mp – alei, piațete, spații de recreere accesibile publicului larg. Nu în ultimul rând, vor fi amenajate piste de ciclism cu o lungime de 650 de metri și spații pentru biciclete securizate, astfel încât Campusul să încurajeze mobilitatea cu mijloace alternative de transport. Cu același scop vor fi amenajate vestiare și dușuri, un avantaj pentru cei care aleg să îmbine deplasarea cu sportul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu