Poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti din Cluj, Mureş, Hunedoara şi Bistriţa Năsăud şi ai Serviciului de Operaţiuni Speciale Alba sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează miercuri 20 de percheziţii domiciliare şi pun în executare mai multe mandate de aducere emise pe numele a 10 persoane bănuite de evaziune fiscală.
Prejudiciul estimat a fi cauzat prin activitatea infracţională este de 2,5 milioane lei, echivalent a 555.000 Euro, informează IPJ Alba.
În vederea documentării întregii activităţi infracţionale, începând cu ora 6,00 se efectuează 20 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Alba (16 percheziţii), Cluj (1 percheziţie), Mureş (1 percheziţie), Hunedoara (1 percheziţie) şi Bistriţa Năsăud (1 percheziţie), se precizează în comunicatul IPJ Alba transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, cele 10 persoane sunt bănuite că în anul 2013, în baza unor documente contabile false au înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le reprezintă, ulterior însuşindu-şi sumele de bani.
Documentele false erau emise în numele unor societăţi comerciale de tip fantomă, iar pentru a da aparenţă de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, plăţile erau efectuate prin sistemul bancar. Pe baza mandatelor de aducere emise, cele 10 persoane, bănuite de săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News