Urban: Orice senator-ministru care nu vine la Senat, trebuie demis

URBAN-Iulian
URBAN-Iulian

Proaspăt demisionar din PDL, senatorul Iulian Urban afirmă că  dacă miniştrii PDL nu vin în continuare la plenul Senatului grupul PDL ar trebui să ceară retragerea lor din Cabinet şi anunţă că nici el nu va mai participa la lucrări, deşi funcţionarea acestuia stă în votul său.

"Dezamăgirea a fost mare când în 1 februarie, senatorii-miniştri nu au mai stat la şedinţa de legiferare condusă de Preşedintele Senatului, plecând şi lăsând în sala de plen doar 63 de senatori. Consider că începând de luni 6 februarie 2012, orice senator-ministru care nu vine la şedinţele de plen făcând imposibilă funcţionarea Senatului, trebuie demis imediat din Guvern la cererea Grupului PDL din Senat. În caz contrar, în condiţiile în care votul cu nr. 68 cel care asigură acum functionarea Senatului este votul meu ca senator independent, daca senatorii-miniştri care mai lipsesc nu vor fi prezenţi la lucrările de plen sau nu sunt demişi din Guvern imediat ce acumulează o singură restanţă, anunţ public că nici eu nu voi participa la lucrări, pentru a da de inţeles celor care trebuie să audă, că este cazul ca disciplina şi respectul faţă de locul de muncă din Senat să revină şi pentru senatorii care vremelnic ocupă un fotoliu ministerial", a scris Urban pe blog.

Liderii PDL de la Senat au anunţat miercuri seară, după o şedinţă de grup, că majoritatea de 68 de voturi necesară puterii pentru a legifera va fi asigurată şi prin prezenţa lui Verestoy Attila, care se recuperează în urma unui accident rutier, şi a lui Iulian Urban, demisionar din PDL.

Citește și:

Anastase: Am comandat sondaje ca să modificăm legislația și să redesenăm colegiile

Puiu Hașotti: Puterea nu mai poate avea acum cvorum de lucru

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel