Valeriu Gheorghiţă a comentat ultima decizie luată în Parlament cu privire la certificatul verde.
Publicitate
"Dacă s-a respins urgentarea, înseamnă că nu avem o urgenţă epidemiologică şi cred că ceea ce semănăm în momentul de faţă o să culegem mai târziu. Acesta este lucrul pe care eu îl înţeleg", a declarat, marţi, în conferinţa de presă săptămânală, Valeriu Gheorghiţă.
Uniunea Salvaţi România transmite că reprezentanţii PNL, PSD şi AUR au respins, în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, solicitarea USR de dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă a propunerii legislative privind certificatul verde.
Conform unui comunicat USR, acest lucru se întâmplă în ziua în care România a înregistrat "cel mai mare număr de decese" de la debutul pandemiei, aproape 600.
"În aceeaşi şedinţă în care PNL şi-a oficializat, practic, relaţia de bună colaborare cu PSD, instalându-l interimar la şefia Camerei Deputaţilor pe Sorin Grindeanu, fostul premier PSD care a semnat OUG 13 şi a scos în stradă sute de mii de oameni, românii de bună credinţă au mai primit o palmă. Cererea noastră de a fi dezbătută şi adoptată cât mai urgent legea privind certificatul verde a fost respinsă de noua majoritate. Este o decizie cinică, dacă ne uităm la faptul că astăzi avem aproape 600 de români care şi-au pierdut viaţa ca urmare a infectării cu noul coronavirus", declară liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu.
Potrivit comunicatului, conducerea Camerei Deputaţilor a mai stabilit ca legea privind certificatul verde să fie dezbătută "de nu mai puţin de şase comisii de specialitate", termenul pentru raport comun fiind 19 noiembrie.
"Practic, au îngropat certificatul verde. Sesizarea pe fond a şase comisii diferite duce la reluarea procesului la fiecare amendament diferit acceptat în oricare dintre comisii. USR va solicita ca măcar să fie şedinţe reunite ale comisiilor de fond, să încercăm să eliminăm riscul să fie plimbate la infinit rapoarte diferite între comisii, rămâne de văzut dacă măcar acest lucru va fi acceptat de PNL şi PSD", a declarat deputata USR Oana Ţoiu.
USR reaminteşte că a depus pe 29 octombrie solicitarea de a fi dezbătută şi aprobată în regim de urgenţă legea privind certificatul verde, invocând exemplul unor ţări precum Italia, Spania, Portugalia şi Danemarca.
"Măsurile de combatere a pandemiei nu îngrădesc libertăţile cetăţeanului responsabil, ci îi conferă acestuia posibilitatea de a munci în condiţii de siguranţă medicală, asigurând totodată funcţionarea relativ normală a activităţilor economice şi a sistemului de sănătate publică", precizează USR, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu