Plenul Camerei Deputaţilor urmează să se pronunţe, marţi, asupra solicitării DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Comisia juridică a dat în urmă cu două săptămâni un raport de respingere acestei solicitări.
"Cu 16 voturi 'pentru', şapte voturi 'împotrivă' şi o abţinere, comisia recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală, întrucât solicitarea este pentru infracţiunea 13, indice 2, din Legea 78/2000, infracţiune care nu exista la data comiterii faptei. În articolul 3 al Codului penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Ea a intrat în vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004", explica, atunci, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea.
Votul din plen va fi secret cu bile, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News