Un urmărit internațional va fi adus, marţi seară, în România din Anglia.
Este vorba despre Tudor Marian Vasile, zis ”Maruşcă”, care a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare, într-un dosar al DNA, cu 23 de persoane, între care doi judecători, doi grefieri şi doi avocaţi.
”Maruşcă” a găsit persoane dispuse să plătească pentru a obţine soluţii judecătoreşti favorabile.
De asmenea, ”Maruşcă” a făcut parte dintr-o grupare în care se aflau doi judecători și doi grefieri. Persoanele au fost trimise în judecată pe data de 8 iulie 2013, fiind acuzate de mai multe infracţiuni.
”În cursul anului 2011, inculpatele D.V. şi C. A. A., judecătoare la Tribunalul Bucureşti, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat inculpaţii P. D.-C. (avocat), C. A. şi V. S. (grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti), în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară şi informatice, urmărindu-se obţinerea de beneficii materiale. Gruparea era sprijinită de inculpaţii N.L.M, T. M. V. , P.D., N.I. În acest context, mituitorii sau cumpărătorii de influenţă accesau, în mod direct sau prin alte persoane interpuse, gruparea infracţională”, transmiteau procurorii în momentul în care fost trimisă în judecată.
Printre altele, aceștia spunea faptul că ”avocatul P. D.C., C. A. şi V. S. aveau înţelegeri stabilite cu alte persoane, cum este cazul lui T.M.V., zis „Maruşcă”, N.L.M. şi P. D., soţia avocatului, care îi ajutau să identifice „clienţi” (persoane interesate să „cumpere” prin darea unei sume de bani, soluţii favorabile în cauze penale) sau să îi convingă pe aceştia de caracterul sigur al obţinerii beneficiului urmărit”.
”De asemenea, ajutorul dat de către membrii grupării consta în contactarea beneficiarilor soluţiilor „cumpărate”, luând de la aceştia foloasele pretinse şi asigurând, uneori, remiterea sumelor de bani către cele două judecătoare”, mai arăta DNA.
"Trafic de droguri şi proxenetism. Acestea sunt infracţiunile pentru care au fost condamnaţi doi dintre fugarii aduşi aseară în ţară", a informat, sâmbătă, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acesteia, este vorba despre Zvîncă Ştefan Constantin, adus din Belgia, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare, pentru trafic de droguri, şi de Dâmbu Viorel, adus din Italia, condamnat la 5 ani, 4 luni şi 20 de zile de închisoare, pentru proxenetism.
"Cei doi sunt încă un exemplu al falsei credinţe că se poate scăpa de justiţia din România", a mai scris Alina Gorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu