Urmărit internaţional, prins la Galaţi

politie-frontiera
politie-frontiera

Un urmărit internaţional a fost prins la un punct de trecere al frontierei din judeţul Galaţi. Pe  numele său era emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Portugalia. 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei OANCEA, județul Galați, au depistat şi predat autorităţilor competente un cetățean din Republica Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, mandat emis de către autoritățile din Portugalia.

"În data de 22 august, în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, L.S., cetățean R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile portugheze, un mandat european de arestare, din 2 aprilie 2019, întrucât acesta a săvârşit mai multe infracţiuni contra proprietății pe teritoriul Portugaliei, precizează Poliția de Frontieră Galați.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galați, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel