Familia lui Adrian Iovan a primit deja suma asigurată în caz de deces, de 287.500 euro, prevăzută în poliţa pentru avionul implicat în accidentul din Apuseni. De asemenea, aceeaşi sumă urmează să fie achitată şi moştenitorilor Aureliei Ion, după ce la dosar se vor depune toate documentele necesare.
Potrivit Codului Civil, moştenirea se cuvine soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz. Descendenţii şi ascendenţii au dreptul la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
Adrian Iovan are doi copii, o fată (din prima căsătorie) şi un băiat (din mariajul cu creatoarea de modă Romaniţa Iovan, încheiat în noiembrie 2008). Moştenitorii Aureliei Ion sunt părinţii, un frate şi două surori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu